Mariana Constandache

Mariana Constandache

Vaccinarea în mașină, posibilă încă o lună

Marți, 08 Iunie 2021 07:00 | Publicat în AUTO
Gălățenii sau persoanele aflate în tranzit pin municipiul Galați care încă nu s-au vaccinat împotriva COVID-19 și doresc să o facă cât mai rapid au această posibilitate încă o lună, în cadrul centrului mobil de la mall. Primăria a decis prelungirea programului punctului de imunizare drive-trough, amplasat în parcarea Shopping City Galați, până pe 8 iulie 2021, astfel ca un număr cât mai mare de persoane să poată ajunge să se imunizeze. Doritorii pot primi vaccinul făr ...

Cu trotinetele electrice, la Galaţi, se circulă haotic. În teorie, distracția iresponsabilă se amendează

Marți, 08 Iunie 2021 00:02 | Publicat în SOCIETATE
Codul Rutier prevede reguli clare după care ar trebui să se desfășoare circulația pe drumurile publice a trotinetelor electrice, nu demult apărute pe străzile din Galați. Nerespectarea regimului după care trebuie exploatate aceste vehicule atrage amenzi mari, având în vedere categoria care le folosește cu preponderență, valoarea sancțiunii putând să depășească 1.100 de lei. Trotinetele electrice din Galați nu și-au atins scopul de mijloace de transport alternative, dar cu ...

Ministrul Mediului, despre mașinile vechi: „Taxa nu este singura soluție”

Duminică, 06 Iunie 2021 17:05 | Publicat în AUTO
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, declară că Guvernul va trebui să propună Comisiei Europene, în urma negocierilor pentru PNRR, măsuri de descurajare a înmatriculării autovehiculelor mai vechi de 15 ani, aceasta fiind cerinţa oficialilor de Bruxelles exprimată în contrapondere cu suma mare proiectată a se investi în România în infrastructura de transport, scrie news.ro. "Nu cred că e vorba neapărat de taxă, dar de metode de descurajare a acestor maşini vechi este nevoie", a ...

Numărul pacienților cu COVID-19 aflați în stare gravă, în continuă scădere

Luni, 07 Iunie 2021 00:00 | Publicat în Regional
Puțin peste 120 de români au fost declaraţi pozitivi în ultimele 24 de ore. 90 de pacienţi diagnosticaţi cu infecţie SARS-CoV-2 au decedat, în timp ce mai puțin de 30 au fost reconfirmaţi. Duminică, 6 iunie, numărul total de persoane internate cu COVID-19 a fost de 1.678, dintre care 320 se aflau la Terapie intensivă. În urma testelor efectuate la nivel național, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, pe 6 iunie, 121 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-Co ...

Galațiul a încheiat săptămâna cu 11 noi infectați

Luni, 07 Iunie 2021 06:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Dintre cei 946 de gălățeni testați pentru COVID-19 în ultimele 48 de ore cuprinse în cea mai recentă raportare privind evoluția pandemiei în județul Galați, doar 11 au prezentat un rezultat pozitiv, fiind declarați infectați cu noul coronavirus. În același interval, aproape 20 de bolnavi au primit vestea bună a negativării. Galațiul a încheiat săptămâna cu o rată mică de pozitivare. Un gălățean din 86 testați a avut rezultat care a confirmat existența infectării cu ...

Unde sunt amplasate radarele

Luni, 07 Iunie 2021 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 7 iunie 2021, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Brăilei, Frunzei și Calea Prutului. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Independența și Liești, iar pe DN 26, în localităţile Tulucești și Măstăcani. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Munteni, iar pe DJ 251, la Schela și Costache Negri. ...

Banii negri, gură de aer pentru bugetul statului

Luni, 07 Iunie 2021 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ar putea suna paradoxal și pe alocuri, imoral, dacă am spune că tocmai economia subterană, aceea pe care instituțiile statului nu reușesc să o suprime și care se întinde și mai abitir pe toate nivelurile, ca o caracatiță, este soluţia de acoperire a găurilor din vistieria publică. Milioane de euro ar putea fi aduse la pușculița statului din averile adunate prin fărădelegile lumii care se învârte în jurul sferei crimei organizate.  Dar totul e să se vrea, pentru că ea, c ...

Lamborghiniul clanului Spaidăr, vândut după o luptă acerbă. Cât a câștigat statul român în urma licitației

Luni, 07 Iunie 2021 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Peste un milion de lei, respectiv în jur de 220.000 de euro este suma pe care statul român a încasat-o din valorificarea unui autoturism exclusivist, confiscat de DIICOT de la un gălățean acuzat de proxenetism. Șase competitori s-au înscris, în 24 de ore, la licitația care s-a desfășurat exclusiv online. Autoturismul Lamborghini Aventador, fabricat în 2014 și cu doar 56.000 de kilometri la bord, confiscat de procurorii DIICOT din Galați de la Cristi Ali ”Spaidăr” în cadrul ...

Unul din 73 de gălățeni testați este infectat. Cinci bolnavi de COVID-19 au decedat în ultimele 24 de ore

Sâmbătă, 05 Iunie 2021 13:55 | Publicat în SĂNĂTATE
Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi, în județul Galați, în cel mai recent interval de 24 de ore raportat, s-au înregistrat mai puțin de zece de noi cazuri confirmate și cinci pacienți decedați pe fondul complicațiilor provocate de infectarea cu noul coronavirus. Conform statisticii privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 514 pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, șapte au fost declaraţi purtători ai virusului, numărul total al ...

UPDATE. Femeia lovită de buldoexcavator la Mașniță a murit

Marți, 08 Iunie 2021 16:50 | Publicat în SOCIETATE
UPDATE marți, 8 iunie 2021: Din păcate, femeia în vârstă de 87 de ani, lovită de boldoexcavatorul care executa lucrări la carosabilul străzii 1 Decembrie 1918, a decedat la spital, din cauza leziunilor extrem de grave. Victima s-a aflat în stare critică încă de sâmbătă, 5 iunie, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru ea. În aceste condiții, ancheta va lua o altă turnură, cercetările care vizează incidentul de la Mașniță urmând a se derula sub aspectul unui dosar p ...
Pagina 554 din 1292