Modernizarea străzii Cerealelor, finalizată

Vineri, 15 Februarie 2019 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Printr-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a anunţat că s-au finalizat lucrările de modernizare a străzii Cerealelor: "A fost introdus sistemul de canalizare, au fost făcute branșamentele pentru rețeaua de apă potabilă și a fost refăcut în totalitate carosabilul. De asemenea, a fost realizată și canalizația subterană unde vor fi coborâte cablurile aeriene și a fost modernizat sistemul de iluminat public". Strada Cerealelor este p ...
Mexic, China, Germania, Olanda, Franţa, Estonia, Suedia, Grecia, Belgia, Serbia şi Croaţia sunt, alături de Republica Moldova, Ucraina, Ungaria şi Bulgaria, ţările în care, în cursul anului 2018, au ajuns reprezentanţii Primăriei Galaţi. Galaţiul merită şi trebuie să fie promovat în lume, iar autorităţile locale au de învăţat din experienţa şi soluţiile altor administraţii. Tocmai pentru că ne dorim un Galaţi "ca afară", ni se pare important să vă spunem unde, câ ...
Galațiul a depășit de câțiva ani complexul de a fi condus numai de oameni aflați în pragul pensionării sau trecuți bine de această graniță. Ieri, pe malul Dunării, ne-a fost servită dovada vie că tinerii din administrație sunt și curajoși, nu numai din cale-afară de competenți. Primarul Pucheanu a scos Crucea din bătrânul fluviu de sub nasul "vicelui" Picu, cei doi temerari fiind aplaudați la scenă deschisă. Consilierul și termoplonjorul Praznicul Botezului Domnului, ...
Ruină îngropată în gunoaie, Casa "Simion Gheorghiu", singura clădire de patrimoniu reprezentativă pentru felul în care arăta centrul oraşului Galaţi în perioada interbelică, a pierdut, în 2018, şansa de a fi salvată cu fonduri europene. Primăria municipiului Galaţi a contractat documentaţia necesară pentru depunerea cererii de finanţare europeană în vederea transformării clădirii în incubator de afaceri, dar nu a reuşit să ducă la bun sfârşit acest demers. Motivul? ...

DEZBATERE PUBLICĂ

Sâmbătă, 22 Decembrie 2018 08:10 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Astăzi, 22 decembrie 2018, Primarul Municipiului Galați anunță deschiderea procesului de dezbatere publică a proiectului de hotărâre referitor la modificarea HCL 260/24.04.2018 privind aprobarea Regulamentului pentru stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Galați Documentația poate fi consultată pe site-ul instituției www.primariagalati.ro la secțiunea Transparență decizională sau la sediul instituției din str. Domnească nr. 54, Serviciul Relații Publice, ghi ...

S-a redeschis circulaţia la intrarea în oraş

Joi, 13 Decembrie 2018 00:00 | Publicat în AUTO
Printr-o postare pe pagina sa publică de Facebook, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, anunţă că s-a redeschis circulaţia la intrarea în oraş dinspre Tecuci pe ambele sensuri. „În etapa următoarea, mai precis la primăvară, va fi turnat şi ultimul strat de asfalt. Intrarea dinspre Tecuci va căpăta și ea o altă față, demnă pentru orașul nostru. Deoarece vremea ne permite, am început și lucrările la noul sens giratoriu. Acesta este menit să fluidizeze circula ...
"Prima săptămână a lunii decembrie", era răspunsul ferm al primarului Ionuţ Pucheanu de câte ori era întrebat când vor da căldură cele 20 de puncte termice, transformate în microcentrale de cartier, pentru aproximativ 6.000 de apartamente. Directorul general al SC Calorgal, Marian Alexandru, dădea, la fel, asigurări, că echipamentele de producere a energiei termice vor fi montate în termenul celor 60 de zile prevăzute prin contract şi că, dacă se va putea şi mai repede, oame ...

Adio SH-uri, licitaţia a fost anulată!

Sâmbătă, 08 Decembrie 2018 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Licitaţia pentru achiziţia a 30 de autobuze second hand, care a stârnit un adevărat război între Primăria Galaţi şi compania publică de transport local Transurb SA, a fost, în sfârşit, oficial anulată. În Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, procedura, cu o valoare estimată de 5.033.700 de lei cu TVA, figurează ca fiind anulată pe 5 decembrie, fără a exista şi o motivaţie. Decizia vine ca urmare a reacţiei primarului Ionuţ Pucheanu, care a anunţat că refuză cate ...
Prin votul consilierilor locali reuniţi în şedinţă extraordinară, timpul de aşteptare a autobuzelor în staţii va creşte cu două sau chiar patru minute - pentru că numărul curselor efectuate de Transurb scade - trasele de transport 14 şi 41 vor fi desfiinţate, iar traseul 30 va circula doar între Micro 19 şi Borcan. Aceasta este, potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, doar prima etapă a transformării din temelii a transportului public local. "Mărim timpii de aşteptare în sta ...
Pe 10 mai 2011, ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, venea la Galaţi, împreună cu premierul Emil Boc, pentru a semna contractul de finanţare europeană al proiectului "Modernizare Grădina Publică", finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013. Titulatura proiectului era însă greşită pentru că - după cum spune Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi - un monument istoric, aşa cum este Grădina Publică, nu poate fi moderniz ...
Pagina 10 din 36