În șapte județe e calitate a-ntâia la robinet: Apa gălățenilor, cea mai bună din țară!

În șapte județe e calitate a-ntâia la robinet: Apa gălățenilor, cea mai bună din țară!
Evaluaţi acest articol
(55 voturi)

În șapte județe e calitate a-ntâia la robinet

Apa gălățenilor, cea mai bună din țară!

Specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică au analizat calitatea apei la nivel național și au ajuns la o concluzie care nu suportă echivoc: în șapte județe din România, printre care se află și Galațiul, lichidul incolor, fără gust și fără miros care ne vine la robinet este de cea mai bună calitate.

Galați și alte șase județe

În ultimele săptămâni s-a tot discutat în spațiul public despre apa din municipiul Galați, prețul acesteia fiind deja utilizat într-un soi de campanie cu iz electoral. Întrebat de un deputat gălățean de ce prețul apei nu este mai redus, primarul Ionuț Pucheanu, aflat în studioul Digi 24, a precizat că pentru tratarea acesteia sunt necesare investiții serioase. Vremea „apei din munții Vrancei”, pe jumătate mit, pe jumătate realitate, a trecut de ceva vreme, iar Dunărea traversează câteva țări înainte de a „spăla” malurile orașului nostru. Și, iată că investițiile nu sunt deloc întâmplătoare! Centrul Național de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar (CNMRMC) din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) arată că în județul Galați, alături de Brăila, Sălaj, Neamț, Hunedoara, Giurgiu și Buzău apa este la cele mai înalte standarde ale potabilității.

Analize după cerințe europene

Conform acestei analize de proporții realizate în anul 2022, dar care se repetă, în aceste zone ale României nu au fost înregistrate analize neconforme ale calității apei. De altfel, datele disponibile pentru ultimii trei ani arată că toate analizele au fost conforme la Galați. „Analizele se fac destul de frecvent, mai ales de când țara noastră se află în Uniunea Europeană, fiind de la un moment dat o obligație. De pildă, în 2022 s-au realizat aproape două milioane de analize privind calitatea apei la nivel național”, susține unul dintre oficialii INSP, institutul făcând și o radiografie a tarifelor practicate. Dacă în județul Vaslui se găsește cea mai scumpă apă din țară, și anume 15,9 lei metrul cub, calitatea nu este la fel de ridicată, anunță CNMRMC, în schimb Neamțul, Galațiul, Giurgiul și Brăila, toate premiante la capitolul calitate, înregistrează costuri cu apa și canalizarea de 14,29 lei, 14,53 lei, 14,53 lei și 13,71 lei.

Zero analize neconforme!

Potrivit studiului menționat, județul cu cele mai multe analize neconforme ale calității apei este Olt, cu 1.158 de analize, iar pe locul al doilea din acest punct de vedere se află Bistrița-Năsăud, cu 557 de analize neconforme. Acest top nu tocmai râvnit se continuă cu județul Caraș Severin (374 analize neconforme), Covasna (349), București (341), Mureș (270) și Brașov (263).

Centrul Național de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar menționează că la nivelul județului Galați în 2022 s-au făcut peste 23.000 de analize cu privire la calitatea apei potabile, numărul celor neconforme fiind zero! După cel mai pur aer din țară, conform cercetărilor comunitare, la Galați este consumată și cea mai bună apă. E bine, nu-i așa?

Iar prețul apei din orașul nostru nu este nici pe departe cel mai mare din România, așa cum s-ar putea crede. Municipiul Galați se situează abia pe locul 9, cu precizarea că între locul 1 și 27 prețurile sunt comparabile în jurul valorilor de 13-14 lei, așa cum este și în municipiul de la Dunăre. Cu alte cuvinte, apa cea mai bună nu este și cea mai scumpă.

 

Cezar Gorovei

 

(P)

Citit 4133 ori Ultima modificare Luni, 11 Martie 2024 14:23