Primele obiective ale noului președinte de la Oțelul

Luni, 18 Decembrie 2023 10:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană Oţelul are un nou conducător, în persoana lui Robert George Florea, după ce acesta a fost numit preşedinte interimar, în cea mai recentă Adunare Generală a membrilor socios După mai multe momente tensionate între membrii asociați, se pare că s-a ajuns astfel la un consens. După demisia lui Marian Brăilescu din funcția de președinte, poziţiile de conducere au fost ocupate astfel: Robert George Florea - președinte; Alexandru Manole - vicepreședinte (fost ...

Oțelul merge după puncte la Cluj

Sâmbătă, 16 Decembrie 2023 14:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană are nevoie să scoată cel puțin un punct în deplasarea de duminică, de la ora 15.00, de pe terenul celor de la "U" Cluj, pentru a putea ține pasul cu echipele aflate în lupta pentru un loc de play-off Oțelul este una dintre cele mai bune echipe ca bilanț în deplasare, fiind neînvinsă pe teren străin în acest sezon. Mai mult, în ultimele două deplasări din campionat s-a impus de fiecare dată la o diferență de două goluri: 4-2 la UTA, respectiv, 2-0 la F ...

Eșecul cu Sepsi atârnă foarte greu

Joi, 14 Decembrie 2023 09:30 | Publicat în SPORT
Oțelul n-a reușit să lege două victorii prin care să se apropie de play-off, ci dimpotrivă. A căzut astfel mai aproape de zona locurilor de baraj Înfrângerea de acasă cu Sepsi, în meciul de marţi seară, a picat greu la Galați, mai ales că mirajul apropierii de zona de play-off era extrem de încântător ca perspectivă. Socotelile nu mai au niciun efect după al doilea eșec la rând pe teren propriu cu trei goluri primite. După 1-3 cu CSU Craiova, a venit și acest 2-3 cu Seps ...
Ultimul meci al etapei cu numărul 19 din Superligă s-a dovedit a fi și cel mai spectaculos.Oțelul a pierdut, scor 2-3, pe teren propriu, cu Sepsi, la capătul unui joc în care ar fi putut scoate cel puţin un rezultat de egalitate. Meciul a început practic de la 0-1, prima fază importantă a partidei însemnând și primul gol, înscris de Matei (min. 4). Apărarea Oțelului a fost surprinsă avansată la o fază care nu anunța nimic, Matei a scăpat în spatele lui Yabre, iar din postu ...
Runda cu numărul 19 din Superligă are programat ultimul său meci, marți seară, la Galați, pe Stadionul "Oțelul" Oțelul - Sepsi este partida cu care se trage linie după 19 etape din campionat, alte două runde urmând să aibă loc în acest an calendaristic. Partida de la Galați este programată marți, 12 decembrie, de la ora 17:00, iar biletele au fost puse deja în vânzare online, dar în ziua meciului se găsesc și la casele de bilete din jurul stadionului sau la magazinul oficia ...

Culisele mutărilor de la vârful conducerii Oțelului

Duminică, 10 Decembrie 2023 20:00 | Publicat în SPORT
Echipa suporterilor gălățeni a ajuns în stadiul în care contează cu adevărat pe harta fotbalului românesc datorită performanțelor realizate de Dorinel Munteanu, dar acest lucru nu asigură și liniștea necesară la nivelul membrilor asociați. Proiectul SC Oțelul pornea de la nivelul Ligii a IV-a, la inițiativa suporterilor gălățeni, care doreau ca spiritul fotbalistic roș-alb-albastru să nu se oprească o dată cu falimentul FC Oțelul. Ani la rând, până să vină Dorinel ...

Parcursul Oțelului până în finala ”Cupei României”

Vineri, 08 Decembrie 2023 19:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană s-a calificat în ”sferturi”, după 3-3 cu Dinamo, dar rămâne cu un gust amar pentru că ar fi putut câștiga partida și să aibă parte apoi de un culoar mai bun pentru câștigarea trofeului. Din moment ce Oțelul a reușit să câștige cu 2-0 pe terenul celor de la FCSB, liderul la zi din Liga I, este clar că echipa se poate gândi că poate să învingă pe oricine. Iar, prin urmare, la nivelul actual al formațiilor angrenate în competiție, nu e nimic haza ...
Oțelul a reușit să treacă în faza sferturilor de finală ale Cupei României, după 3-3 în deplasare cu Dinamo (din ultima etapă a fazei grupelor)Dar există nemulțumirea că a fost scăpată victoria, după ce gălățenii au condus cu 3-1, ceea ce ar fi asigurat un culoar mult mai bun în fazele următoare. Meciul s-a disputat într-un decor inedit, cu o ninsoare abundentă ce n-a dat pace absolut deloc pe durata partidei. Dinamo, echipa care avea nevoie de victorie, n-a convins prin j ...

Dinamo-Oțelul, în Cupa României, cel puțin un egal pentru calificare!

Miercuri, 06 Decembrie 2023 18:00 | Publicat în SPORT
În ultima etapă a fazei grupelor din "Cupa României", echipa gălățeană are mari șanse de a obține calificarea în sferturile de finală ale competiţiei naționale Campania foarte bună de până acum din "Cupa României" ar trebui completată de Oțelul cu un rezultat favorabil (egal sau victorie) în disputa cu Dinamo, de la București, din ultima rundă a Grupei C. Situația în grupă se prezintă astfel înaintea partidei: 1. Oțelul 4 puncte (golaveraj 5-2), 2. FCSB 4 p (3-1), 3. ...
Rezultatele foarte bune ale Oțelului din ultimii doi ani sunt sinonime cu evoluțiile foarte bune ale goalkeeperului său din toată această perioadă. Cosmin Dur-Bozoancă este un portar încă tânăr, 25 de ani, născut la Brașov și crescut la Academia "Gheorghe Hagi". Trecerea la nivel de seniori s-a produs la Universitatea Cluj, dar ascensiunea sa în fotbal a devenit cel mai bine conturată odată cu transferul la Galați, sub culorile Oțelului, în urmă cu doi ani. - Cum a fost r ...
Pagina 10 din 19