Formația roș-alb-albastră a obţinut trei puncte extrem de importante în penultima etapă din sezonul regulat, prin care s-a asigurat că va fi peste locurile de retrogradare la intrarea în play-out.
Oțelul a câștigat cu 1-0 meciul cu Unirea Slobozia, vineri seară, la capătul unui joc în care șansa a fost de partea sa. Pe lângă faptul că a întâlnit una din cele mai slabe echipe din campionat, gălățenii au beneficiat de cel mai hilar autogol al sezonului. Însă, după mai multe ghinioane avute pe parcursul actualei ediții de campionat, a fost un moment extrem de binevenit. Autogolul lui Blazek a consemnat un succes important, chiar dacă gălățenii au fost lăsați cu un om mai puțin mai mult de o repriză, după eliminarea lui Teles. Astfel, cu succesul de 1-0 de la Clinceni, Oțelul are confirmarea matematică a faptului că va încheia cel puțin pe locul 12 sezonul regulat al Superligii.
Dincolo de pragul psihologic de a intra în play-out deasupra locurilor de retrogradare, clasarea pe cel puțin locul 12 aduce și bani suplimentari în bugetul clubului. Este o diferență de circa 200.000 de euro între locul 12 și cele de mai jos.
Prin prisma acestui aspect, antrenorul Ovidiu Burcă și-a felicitat elevii la capătul partidei. "A fost un meci intens, așa cum ne așteptam. Astfel de meciuri sunt încrâncenate, mai ales că în repriza a doua am avut o situație specială și a trebuit să ne ajustăm din mers. Dar vreau să felicit jucătorii pentru modul în care ne-am apărat, pentru modul în care ne-am luptat. Să câștigi în zece oameni un astfel de meci nu este un lucru ușor", a spus Burcă.
Acesta a mai adăugat că sunt puncte importante, chiar dacă jocul a avut de suferit, după ce în etapele anterioare jocul mai bun al echipei n-a fost recompensat și cu puncte. "Sunt mulțumit pentru băieți în primul rând, pentru că era momentul să câștigăm. Veneam după meciuri în care toată lumea ne-a lăudat, dar nu am adunat puncte. Era foarte frustrant. Am și simțit cumva că pierdeam din energie, din viteză, pentru că, atunci când joci bine și pierzi, jucătorii încep să nu mai creadă așa mult", a adăugat Burcă.
Atacanții transferați vor fi pe teren în play-out
Fanii Oțelului așteaptă să îi vadă cât mai mult la lucru pe atacanții transferați în această iarnă, Jovan Markovici (împrumutat de la CSU Craiova) și Stiven Plaza (fost jucător la Valladolid, iar ultima oară în liga a doua din Mexic). Dacă Markovici a debutat deja în tricoul Oțelului, situația lui Plaza este ceva mai complicată, întrucât este necesară obținerea cărții verzi pentru a putea juca, dar și adaptarea sa la efort contribuie la întârzierea apariției pe teren. Un alt jucător transferat pe final de mercato este Eric Bicfalvi (37 ani), care n-a făcut parte din lotul gălățenilor în deplasarea cu Unirea Slobozia, fiind în urmă cu pregătirea fizică. Nici poziția în teren a fostului jucător de la FCSB și Dinamo nu este încă elucidată, dacă va fi folosit ca mijlocaș ori ca atacant. E de așteptat ca toți cei trei jucători să primească roluri importante în play-out, când Oțelul are ca obiectiv evitarea locurilor de retrogradare.