Oțelul a coborât două locuri în clasament

Oțelul a coborât două locuri în clasament
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Deși s-a creat entuziasm în jurul remizei smulse contra Rapidului pe teren propriu, formația gălățeană resimte din plin programul dificil pe care îl parcurge, prin coborârea a două locuri, de pe 10 pe 12, primul deasupra locurilor periculoase din clasament.

La Oțelul nu se poate vorbi despre altceva în afară de supraviețuire în acest sezon, cel puțin în momentul actual, după ce gruparea gălățeană pare că a intrat serios în lupta pentru evitarea retrogradării. Cu doar cinci puncte în primele cinci runde din 2025, formația lui Ovidiu Burcă se află pe linia de plutire, cu șase puncte avans față de locurile de retrogradare (trei, după înjumătățire), respectiv patru față de cele de barajul de retrogradare (două, la startul în play-out).

Iată rezultatele complete ale celei mai recente etape: FC Botoșani - Dinamo 1-1, Unirea Slobozia - CSU Craiova 0-1, Oțelul - Rapid 1-1, FC Hermannstadt - Petrolul 1-1, "U" Cluj - Poli Iași 2-2, FCSB - Sepsi 3-0, Farul - Gloria Buzău 1-0, UTA - CFR Cluj 1-4.

Clasamentul la zi, cu patru etape înainte de finalul sezonului regulat, se prezintă astfel: 1. CFR Cluj 46 puncte, 2. FCSB 46 p, 3. CSU Craiova 45 p, 4. "U" Cluj 45 p, 5. Dinamo 45 p, 6. Rapid 39 p, 7. Sepsi 37 p, 8. Petrolul 37 p, 9. FC Hermannstadt 32 p, 10. Farul 31 p, 11. UTA 30 p, 12. Oțelul 29 p, 13. Unirea Slobozia 25 p, 14. FC Botoșani 24 p, 15. Poli Iași 23 p, 16. Gloria Buzău 19 puncte.

În etapa următoare se joacă astfel: Sepsi - FC Hermannstadt (vineri, ora 17:00), CSU Craiova - Oțelul (vineri, ora 20:00), Petrolul - UTA (sâmbătă, ora 15:00), Dinamo - Farul (sâmbătă, ora 20:00), Poli Iași - CFR Cluj (duminică, ora 16:00), Gloria Buzău - FCSB (duminică, ora 20:45), "U" Cluj - Unirea Slobozia (luni, ora 17:00) și Rapid - FC Botoșani (luni, ora 20:00).

Întăriri pe ultima sută de metri

Deși Ovidiu Burcă spunea că echipa nu mai are nevoie de întăriri înainte de ultima zi de mercato, oficialii Oțelului au reușit să parafeze înțelegeri cu alți doi jucători. Astfel, a fost adus un fundaș stânga de 21 de ani, de la ACSO Filiași, Alexandru Mitulețu - aflat sub regula Under 21 până la finalul sezonului. Apoi, a fost anunțat și împrumutul lui Jovan Markovici, de la CSU Craiova, după ce acesta a fost accidentat în prima parte a sezonului, când a fost împrumutat la Hermannstadt. Atacantul în vârstă de 23 de ani a prins doar patru apariții în actuala ediție de campionat pentru sibieni, totalizând 119 minute din cele 2.340 disponibile. Împrumutul lui Markovici are indirect menirea de a pune la îndoială mutarea cu Alexandru Stan, tot împrumut de la Rapid, deja fiind aglomerat postul de atacant, dar fără a beneficia de calitatea necesară pentru îndeplinirea obiectivului.

Citit 4176 ori Ultima modificare Marți, 11 Februarie 2025 19:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.