„E foarte greu, dintr-o găletușă de bani, să le faci pe toate. Suntem la limită, credeți-mă pe cuvânt! Îmi place să cred că nu vor îngheţa proiecte în 2026, dar nu pot să vă garantez sută la sută că nu se va întâmpla. Cel mai probabil, veți vedea niște lucrări pe fonduri de la bugetul local care se vor lungi ca termen: ar fi trebuit să se încheie vara aceasta, dar e posibil să le vedeţi terminate la anul”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, ...
Spania, Franţa, Republica Moldova, Bulgaria, Italia şi Cehia sunt ţările în care au ajuns cel mai des (chiar şi de câte patru ori!), în cursul anului 2025, reprezentanţi ai Primăriei Galaţi. Delegaţi ai municipiului au fost şi în alte ţări: Polonia, Muntenegru, China, Norvegia, Olanda, Germania, Slovenia, Grecia, Turcia, Belgia, Ungaria şi Portugalia. Au participat la evenimente importante, la reuniuni în cadrul unor proiecte europene, dar şi la schimburi de experienţă. Est ...
Circulația autovehiculelor pe strada Eroilor, tronsonul cuprins între străzile Nicolae Bălcescu și Dr. Alexandru Carnabel, va fi închisă sâmbătă, 7 februarie 2026, în intervalul orar 08,00 - 16,00, anunţă Primăria Galaţi. Restricţia este necesară pentru efectuarea unor lucrări edilitare. Foarte important, pe durata executării lucrărilor, va fi blocată și intersecția dintre strada Pieții și strada Eroilor. Iată care sunt rutele ocolitoare recomandate de municipalitate. ...

Au început demolările pe Faleza Inferioară a Dunării (FOTO)

Marți, 03 Februarie 2026 19:00 | Publicat în EVENIMENT
Primele demolări pe Faleza Inferioară a Dunării au început marţi, 3 februarie 2026, în zona restaurantului „Pescăruş”. Este vorba, conform Primăriei Galaţi, despre câteva construcţii ilegale, pe care proprietarul este nevoit să le desfiinţeze în urma notificărilor primite, conform dispoziţiei de demolare. Demolările dispuse de Primăria municipiului Galaţi pe Faleza Inferioară a Dunării - care au generat un scandal public la finele anului trecut - au început acum, în ...

Unde este Policlinica cu plată de altădată?

Marți, 03 Februarie 2026 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În 2023, printr-o decizie a autorităților locale, Policlinica cu plată din Galați a fost închisă definitiv. Decizia a fost, la vremea respectivă, contestată de gălățeni și de locuitorii județelor învecinate, care beneficiau de controale medicale la această instituție la prețuri mult mai mici decât în clinicile private. La momentul respectiv, „Viața liberă” a întreprins toate demersurile jurnalistice care i-au fost la îndemână pentru a salva de la moarte sigură ins ...
În condițiile în care, de luni bune, siderurgiștii gălățeni au parte doar de incertitudine și temeri, un proiect de hotărâre prin care ar urma să li se acorde niște facilități la plata dărilor locale este, deocamdată, singurul sprijin concret al autorităților locale. Documentul, lansat în dezbatere publică de Primăria Galați, propune scutirea lor de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale stabilite pentru anul 2026, neachitate la termen ...
Pentru o mai bună valorificare a bunurilor care aparţin municipiului Galaţi, dar în primul pentru a genera venituri la bugetul local, Consiliul Local a hotărât vânzarea prin licitaţie publică a unui imobil situat pe strada Nicolae Holban nr. 2 – fosta strada Culturii, pentru cei care îşi mai amintesc. După cum se arată în raportul de evaluare, imobilul – teren şi construcţie – se află în „centrul vechi” al oraşului, într-o zonă mixtă, cu clădiri din secolul al XI ...
În cadrul celei mai recente ședințe a Consiliului Local, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a anunțat că a început procesul de predare a cheilor adăposturilor de protecție civilă către asociațiile de proprietari. Deși măsura este în curs de implementare, edilul și-a exprimat rezervele privind eficiența acestei decizii în cazul unei urgențe reale. Decizia a fost luată în urma consultărilor cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ș ...
Din păcate, la Galaţi, construirea și dotarea unui campus profesional integrat regional, pentru învățământul dual, nu mai are asigurată finanţarea prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Primăria Galaţi analizează posibilitatea finanţării prin alte surse. „Pentru locul al treilea s-a pierdut finanţarea PNRR”, a fost unul dintre comentariile care ne-au atras atenţia, la articolul „Constructorii campioni ai contractelor cu Primăria Galați, în 2025. TO ...
Revitalizarea Falezei Dunării, modernizarea Depoului de tramvaie nr. 1, a bulevardului Siderurgiștilor (tronson 2) și a străzii Ștefan cel Mare sunt obiectivele pentru care Primăria Galați a atribuit cele mai mari trei contracte în 2025. Următoarele valori contractate sunt două investiții în sănătate și în educație: extinderea, modernizarea și dotarea Spitalului pentru Copii „Sf. Ioan”, respectiv, construirea și dotarea primului campus profesional integrat regional, pentru ...
Pagina 1 din 70