Odată cu începerea semestrului al doilea, în trei şcoli din Galaţi a început derularea proiectului Şcoala Discovery, în baza unui parteneriat între popularul canal de televiziune şi Ministerul Educaţiei. Este vorba de Şcolile Nr. 10, 28 şi 29. Ieri, la ora 14.00, ne-am aflat alături de elevii unei clase a VIII-a de la Şcoala Nr. 29, care au urmărit prima lecţie la matematică. În fiecare zi de luni, la ora 14.00, urmează să fie transmise lecţii la matematică, celelalte zil ...

Astăzi începe școala

Luni, 16 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Astăzi încep cursurile celui de-al doilea semestru al acestui an şcolar. Următoarea vacanţă este programată în intervalul 7 şi 22 aprilie, în perioada Paştelui. De asemenea, elevii vor mai avea zile libere marţi, 1 Mai şi luni, pe 4 iunie, a doua zi de Rusalii. Vacanta de vara va fi în perioada 23 iunie - 9 septembrie.O noutate a acestui an şcolar o reprezintă săptămâna numită „Şcoala altfel", programata între 2-6 aprilie, care va fi dedicata activităţilor culturale, t ...

Portofoliul educaţional - o ecuaţie cu multe necunoscute

Miercuri, 11 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
* Aproape toţi directorii de şcoli ne-au declarat că nu s-au grăbit să le ceară diriginţilor de la clasele a V-a elaborarea acestor documente şcolare, întrucât încă nu a apărut metodologia * Actualii boboci de gimnaziu sunt primii care vor fi admişi la liceu în baza acestor portofolii educaţionale * Conform Legii Educaţiei, elevii care sunt acum în clasa a V-a reprezintă prima generaţie pentru care portofoliul educaţional va fi principalul document şcolar pe baza căruia s ...

Cum va arăta şcoala în 2012?

Miercuri, 04 Ianuarie 2012 09:12 | Publicat în EDUCAŢIE
* Finanţarea şcolilor se  va face în funcţie de numărul elevilor * Clasa pregătitoare este obligatorie * Gimnaziul va avea cinci ani * Se înfiinţează şcolile profesionale * Şcolile îşi vor angaja profesorii * Dacă până acum, Legea Educaţiei asumată de Guvern anul trecut în ianuarie a funcţionat doar prin dispoziţii tranzitorii, începând cu 2012, începe să producă modificări majore. Bani de la buget şi pentru şcolile particulareFinanţarea per elev, care s-a ap ...

Scandal la Suceveni - Război între Primărie şi şcoală

Sâmbătă, 31 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
* Deşi sunt rude, primarul Nicolae Hanţă şi directorul şcolii sunt la cuţite * Totul a pornit de la un petic de pământ * Cu toate că, măcar pe plan administrativ, cei doi ar fi trebuit să conlucreze, elevii ar fi putut rămâne  fără lemne pe anul acesta, din cauza beţelor în roate pe care şi le pun reciproc * În 2008, în urma unei sesizări, am descins la Şcoala din Suceveni, în mijlocul unui tărăboi de nedescris, în angajaţii unităţii de învăţământ se aflau ...

Doar după renovare Şcoala Nr. 9 devine Şcoala Nr. 29

Miercuri, 07 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
* Directoarea Cătălina Caragea susţine că gimnaziul va funcţiona într-o clădire, iar clasele primare vor rămâne în cealaltă, pentru a putea înfiinţa program after-school De anul acesta, Şcoala Nr. 9 a devenit structură a Şcolii Nr. 29, pierzându-şi personalitatea juridică, din cauza numărului mic de elevi. Directoarea Cătălina Caragea şi consiliul de administraţie de la Şcoala nr. 29 au finalizat deja un plan pentru a fructifica din plin spaţiul primit în custodie. ...

Directoare de şcoală cu diplomă de grad falsă

Joi, 17 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Tatiana Iosef, o profesoară de limba şi literatura română care predă la Şcoala nr. 2 din satul gălăţean Şiviţa, este acuzată că şi-a falsificat certificatul care-i conferea gradul II didactic, fals în urma căruia a putut ocupa funcţia de director al şcolii respective, în anul 2006.Fals descoperit întâmplătorTotul a ieşit la iveală din întâmplare, atunci când o contabilă şi o secretară de la Scoala gălăţeană nr. 17, care lucrează cu jumătate de normă şi la Ş ...
O ștafetă cu sărituri, rostogoliri și jocuri cu mingea, o cursă cu obstacole și chiar un meci de hochei cu… măturile, mai ceva decât vâj-hațul lui Harry Potter, au fost probele unei veritabile mini-Olimpiade ce s-a desfășurat weekendul trecut la Școala nr.28 ”Mihai Eminescu”. Vedetele competiției au fost echipele de prichindeii din cele patru clase I ale școlii, însă alături de cei mici în vârtejul probelor de concurs au intrat și părinții aferenți! Cu toții, în j ...
Pagina 61 din 61