Zeci de persoane de toate vârstele au fost prezente, ieri, în Pădurea Gârboavele, la redeschiderea Grădinii Zoologice, după patru ani în care niciun vizitator nu a mai avut acces în Parcul Zoo.Reprezentanţii Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii şi cei ai Consiliului Judeţului au purtat, cu această ocazie, tricouri albe şi verzi, inscripţionate cu "ZOO GALAŢI", şi au catalogat evenimentul ca fiind o performanţă. Mădălin Şerban, managerul Complexului Muzeal, a precizat c ...
Intrarea la bazinul de înot de la Baia Comunală, la Patinoar, precum şi iniţierea copiilor în sporturi ca patinaj, fotbal, volei, handbal şi baschet îi va costa mai mult pe gălăţenii dornici să facă mişcare. În acelaşi timp, amatorii au acum posibilitatea să închirieze cu totul bazele sportive ale municipalităţii, inclusiv Sala Sporturilor şi stadioanele "Dunărea" şi "Gloria". Aleşii locali au aprobat tarifele specifice desfăşurării activităţilor la bazele sportive a ...
Care sunt condiţiile şi în cât timp se poate obţine avizul de racordare * Ce înseamnă să-ţi instalezi un contor individual * Când şi cum poţi solicita intervenţia unui electrician pentru reparaţii în gospodărie Gălăţenii care vor să se racordeze la reţeaua electrică trebuie să ştie că pentru aceasta sunt necesare mai multe acte şi că trebuie parcurse mai multe etape. În primul rând, Electrica Galaţi îi transmite solicitantului informaţii gratuite privind condi ...
Sâmbătă, la ora 18,00, Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, amenajat în incinta Palatului Episcopal, din strada Domnească, nr.141 îşi deschide porţile pentru Noaptea Muzeelor. Gălăţenii sunt aşteptaţi să-l viziteze, gratuit, până la ora 2,00. Muzeul prezintă o colecţie de peste 1.000 de exponate din domeniile istoriei, culturii, învăţământului şi spiritualităţii creştin-ortodoxe din arealul Dunării de Jos. Adevărate comori ...
Au trecut două luni de când consilierii locali au stabilit un tarif de 117 lei pe lună pentru adopţia la distanţă a unui câine aflat în padocul Serviciului Public Ecosal. Din păcate, deşi o asemenea variantă le permite şi celor care, din lipsă de spaţiu şi de timp, nu pot creşte un câine, să-l adopte, niciun patruped nu a fost adoptat. Iubirea de maidanezi se rezumă la simple declaraţii belicoase. Citeşte şi: UPDATE/ FILMĂRI cu efecte speciale în padocul ECOSAL ...
Aleşii locali au decis majorarea tarifului de intrare în Talcioc pentru persoane fizice de la 1,5 la doi lei. SC Gospodărire Urbană SRL, în administrarea căruia se află Talciocul, a justificat majorarea prin prin faptul că noul tarif este necesar pentru recuperarea cheltuielilor efectuate cu utilităţile, materialele şi manopera pentru întreţinerea şi funcţionarea investiţiilor noi, respectiv a clădirii şi toaletelor publice. Gospodărire Urbană a calculat majorarea cu 50 de ba ...
* Primăria Galaţi subvenţionează în acest moment 66 la sută din cheltuielile Transurb, respectiv acoperă 6 milioane de euro din bugetul operatorului public de transport * Societatea de transport vrea să mărească preţul unei călătorii de la 1,5 la 2 lei * Şi firmele private de transport vor să facă o majorare similară Tariful unic practicat de operatorii de transport public local de persoane din municipiul Galaţi, de 1,50 de lei pe călătorie, a fost aprobat de Consiliul Loc ...
Îngrijorat de preţul total pe care au ajuns gălăţenii să-l plătească pentru apa potabilă şi canalizare, de 6,43 de lei pe metru cub, consilierul local PP-DD Victor Malinovici a cerut să i se explice cum s-a ajuns la un asemenea tarif exorbitant. "Ar fi trebuit ca Apă Canal să vină la negociere anual, chiar dacă în programul acela de operator regional exista anumite valori care trebuie respectate. Dacă sunteţi de acord, aş solicita să prezinte Consiliului Local şi Primăriei ...

Patinajul în aer liber are tarif redus, de luni până joi

Duminică, 13 Ianuarie 2013 17:00 | Publicat în SOCIETATE
Patinoarul în aer liber de lângă Sala Sporturilor şi-a modificat tarifele de intrare în cursul săptămânii. Astfel, de luni până joi, o oră de alunecat pe gheaţă va costa 5 lei (faţă de 10 lei, cât era iniţial), iar vineri, sâmbătă şi duminică se va plăti tot 10 lei. Preţul pentru închiriatul patinelor rămâne neschimbat  - 10 lei. ...

Sex pe bani cu gigoloiul penibil

Luni, 03 Decembrie 2012 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Tariful meu, mai mare decât tariful tău. Porcăit în ultimul hal de fosta nevastă a „Moculozaurului”, Cristi Marin, ex-amantul Marianei Moculescu, a ieşit la produs, ptiu!, s-a apucat de „afaceri” erotice, voiam să spun! Am aflat de la Acasă Tv, că bărbatul s-a făcut gigolo şi că îşi oferă, cu 500 de euro pe oră, serviciile sexuale doamnelor generoase. Evident, în oferta postată la mica publicitate, gigoloiul nu uită să menţioneze că este „iubitul Marianei Mocul ...
Pagina 3 din 3