Două trofee pentru judeţul Galaţi, la "Vedeta familiei"

Luni, 06 Noiembrie 2023 07:00 | Publicat în SOCIETATE
Sasha Damian, de 10 ani, din Galaţi, şi Elisa Arion, în vârstă de nouă ani, din Tecuci, au cucerit, fiecare, trofeul „Vedeta familiei”, în ediţia de sâmbătă, 4 noiembrie 2023, a emisiunii TVR 1. Juriul, format din Elena Gheorghe, Matilda Pascal Cojocăriţa şi Radu Ştefan Bănică, a considerat că un singur trofeu ar fi prea puţin pentru a fi acordat, având în vedere momentele artistice oferite de cele două concurente. Aşa că ambele au fost desemnate câştigătoarele emi ...
Deși a fost cu precădere un "om al mărilor și oceanelor" - datorită experienței de navigator și scafandru - și iubea cu sinceritate Dunărea, scriitorul, jurnalistul, pasionatul de istorie şi omul de cultură Victor Cilincă s-ar fi bucurat cu siguranță că primul trofeu care îi poartă numele a ajuns... la munte. Mai exact, la Brașov, acolo unde a fost dus de marea câștigătoare a Festivalului Național Studențesc de Teatru Contemporan "ActFest" de la Galați - trupa "Bacteria H ...

Loredana, ca la 16 ani, pe scena Festivalului „Mamaia” 2023

Duminică, 10 Septembrie 2023 12:00 | Publicat în SOCIETATE
În condițiile în care nu puține sunt doamnele care au probleme când trebuie să îmbrace hainele preferate după un an - pentru că le sunt fie prea strâmte, fie prea largi - Loredana a purtat pe scena Festivalului „Mamaia” rochița cu care a câștigat Marele Trofeu acum 37 de ani. Artista și-a asigurat publicul că este ținuta originală, nu o copie, și că nu a avut nevoie de ajustări... la pense. Loredana n-a uitat nici că, în noaptea dinaintea Galei laureaților, România a ...

United Galați, cu trofeul pe masă

Miercuri, 23 August 2023 09:57 | Publicat în SPORT
Campionii de la United au de jucat primul meci oficial al noului sezon de futsal, finala Supercupei, împotriva celor de la CSM Deva. În partida de miercuri, 23 august, de la ora 19.00, ce se va desfășura la Sf. Gheorghe (teren neutru), United participă din postura de echipă campioană a ediției anterioare, în timp ce formația din Deva este deținătoarea "Cupei României". După acest meci, United va porni la drum spre prima deplasare din Liga I, având de jucat sâmbătă, în județul ...
Pagina 4 din 4