Ce a fost mai înainte, factura sau inflația?

Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* Cuiva îi place să creadă că vrem doar să auzim rezumatul filmului, că implicit renunțăm la producția cinematografică. Klaus Iohannis ni l-a povestit în câteva fraze, dar noi îl trăiserăm. Președintele a vorbit despre cauza inflației crescute din România: "Vinovat este Putin care a declanşat acest război împotriva Ucrainei." Firește, facturile la gaz se dublaseră din noiembrie 2021, dar parcă atunci a început și conflictul din vecini, nu-i așa? Nu, nu-i așa.

* Că nebunia stârnită de Putin a accentuat inflația și că e posibil ca astfel să ne ducem în cap e altă poezie. După ce România a plătit o sută de milioane de doze de vaccin, cu toate că dispune de maximum 18 milioane de suflete în ogradă, n-ai cum să ieși din celebra geacă roșie și să ne bălmăjești duios că Albă-ca-Zăpada preferă golful în detrimentul schiului alpin.

* Acum două zile, un leu a scăpat de la Grădina Zoologică din Târgoviște, dar până la închiderea ediției nu s-a mai întâmplat nimic notabil. Inșii de la Zoo au anunțat că nu le lipsește niciun animal cu coamă și cu impresia că e regele junglei, apoi a circulat zvonul că nu un leu se plimbă nestingherit prin oraș, ci un câine. Parcă mai văzusem povestea asta... Oricum, mesajul "Rămâi în casă, salvează vieți!" fusese emis la timp.

* Justiția din România și-a extins programul. A dat condamnări fără număr în dosarul Colectiv, doar se exprimase șeful statului în aceeași zi, cu câteva ore înainte, că e vremea să se pună punct, apoi l-a săltat și pe Sorin Oprescu, fost primar la Capitală. Revin cu o dilemă care datează de câteva luni: nene, dar în cei doi ani de pandemie de ce n-am văzut nicio sentință mai acătării? 

* Apropo, să nu uit: mă așteptam ca în paradigma Colectiv să se aleagă și mister Arafat măcar cu o mustrare. Una făcută cu simț de răspundere, dar și cu obligativitatea ca boss-ul DSU să aibă unghiile tăiate și să-i vină părinții la școală.

* Nici despre Lenuța Udrea, cantonată pe la vecinii de la sud, nu se mai știe mare lucru. După ce ne lăsau fără mașini pe litoral, bulgarii au pus ochii și pe blondele noastre de lux. Ce le mai plac și lor banii câștigați pe ochi aproape frumoși!

Citit 874 ori Ultima modificare Vineri, 13 Mai 2022 23:40

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.