SCRISOARE de MULŢUMIRE (doamnei Tincuța Boza - La Mulți Ani!)

SCRISOARE de MULŢUMIRE (doamnei Tincuța Boza - La Mulți Ani!)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"

îţi mulţumesc pentru că mi-ai umplut ulciorul

şi pentru că ai stat sub salcie, alăturea de mine,

până când mi-am potolit cea mai lungă şi cumplită sete,

până când am înţeles că o asemenea facere de bine

este egală cu smulgerea din braţele celei care se repede

să-şi domolească foamea măcar cât ţine o secundă,

fiindcă, oricum, nu se satură niciodată -

e hulpavă şi furibundă,

şi nimeni n-are curaj să-i facă şi să-i ducă nota de plată !!!

pentru acest ulcior

şi pentru toate ulcioarele care s-or umple ş-or fi să vină,

îţi mulţumesc definitiv,

lacrimă divină,

îţi mulţumesc frumos,

în numele pământului, în numele fântânii cu gura în jos !!!

Citit 6250 ori Ultima modificare Luni, 19 Decembrie 2022 08:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.