Astă-seară zburăm în famiglie

Astă-seară zburăm în famiglie
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* Noul prim-ministru al țării, Marcel Ciolacu, a bătut cu pumnul în masă. De dragul metaforei, clișeului și al nostru, nu musai în această ordine: "Statul nu mai poate plăti doar pentru ca bugetarii să vină la birou".

Are dreptate omul. Statul trebuie să plătească si pentru ca bugetarii să plece de la birou, acasă, la familie. Pentru a se întoarce a doua zi la serviciu. Juriștii cu simțul umorului lucrativ numesc asta "serviciu de procedură".

* Presa atrage atenția: "Angajații TAROM amenință cu greva, din cauza salariilor".

La cererea telespectatorilor iubitori de oameni și faptele lor vă propun să trecem în revistă câteva crâmpeie și evenimente oarecum recente din viața celor de la TAROM:

  • În anul 2020, primul de pandemie, angajații TAROM au lucrat de acasă. În special cei care știau încă din fragedă porunceaușie să facă avioane din hârtie.
  • Legenda aviatică spune că mulți dintre angajații TAROM sunt rude între ei. N-ar fi așa de rușinos, dacă, de sărbători, nu și-ar face urări, apelând la clișee: "Un sincer la mulți ani, alături de cei dragi!" sau "Fie ca sărbătorile să vă aducă împreună și să petreceți în sânul familiei!".
  • Conform cutumelor, la TAROM până și câinii zboară. Cu covrigi în coandă.
  • În anul 2020, o gazetă românească a scris că "la TAROM există un șef la fiecare nouă angajați". Tata lor, cum ar veni.
  • Compania TAROM a lansat deja episodul-pilot al serialului "Alo, s-a angajat și străbunica!".
  • Cercetătorii au descoperit o pasăre care poate zbura cu 160 de km/h, fără să dea din aripi. În mai puțin de 2 săptămâni, specialiștii în integrame de la TAROM au încrucișat pasărea cu un avion dezafectat. Le-a ieșit un hipopotam, care nu zboară nici dacă firma de stat ar da faliment.
  • În iunie 2020, presa a scris: "TAROM concediază 400 de angajați". Pentru că exista riscul de a încuraja conceptul de "famiglie dezbinată", inițiativa a fost chemată în service, pentru ajustare. Practic, a fost trasă pe linie moartă. Din rațiuni care țin de patriotismul economic.
  • Din pricina crizei energetice si pentru a mai salva ce poate fi salvat din biata Planetă, angajații TAROM și-au setat centrala termică pe 19 grade de rudenie.

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă

*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 2000 ori Ultima modificare Joi, 11 Aprilie 2024 01:35

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.