* Fix în sfânta zi de 23 aprilie, adică de ziua Sfântului Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, un vecin ne-a amintit, deloc subtil, că încă se poartă bormașina. Semn că la cei care au fost cuminți, de Paști a venit inclusiv Boschul.
* Din presa amatoare și iubitoare de ciudățenii stranii de pe Pământul mapamondului am aflat lucruri noi și nepermis de interesante. "India este o țară în care poți fi acuzat penal dacă legi un animal pe stradă, dacă te joci cu un zmeu într-un mod care provoacă îngrijorare sau dacă-i oferi un biberon unei mame care nu poate alăpta. De asemenea, tot în India o poți păți rău, dacă nu-ți plimbi suficient câinele. Eu am mai auzit că, în New Delhi, dacă reciți în gura mare pe stradă "Chakra cu 3 iezi care s-au răstit la o vacă", intri direct în pârnaie. La cât de indian mă cred eu, dac-aș locuit în Calcutta, mă tem că nu m-aș putea abține să-ncerc să le conving pe organele legii că eu nu-mi plimb destul câinele din pricina faptului că nu am câine. Recunosc, cred c-ar fi ultima glumiță făcută de față cu Poliția Indiană a Animalelor, înainte să fiu deportat sau expulzat.
* Ieri a fost Ziua Cărții. Inevitabil, în Vaslui și în multe alte județe fruntașe ale țării, azi este Revelionul Ospătarilor care ieri au servit pe caiet. Cel mai renumit intelectual neomologat și nerecunoscut internațional care a promovat cartea este inegalabilul Marian Vanghelie. Nimeni altul decât politicianul nepereche, care a vorbit susținut, cu fiecare prilej care i s-a oferit despre "omul de cultură carte este", un concept care a reabilitat verbul "a fi".
* Unul dintre candidații la președinția României a declarat, cu plenară convingere și stranie seninătate: "Mă îngrijorez mai mult de ipoteza în care voi câștiga alegerile, decât de cea în care voi pierde." Prilej pentru mine de a-i cânta un pic în strună domnului candidat, amintindu-mi că vărul meu viceprimar din Șimleul Silvaniei este singurul localnic care îşi mănâncă micuțul dejun în funcție de zodie, în ciuda faptului că el nu are ascendentul în Fecioară. În copilărie, vărul meu viceprimar a primit în dar o scatoalcă, de la tatăl său, după ce a călărit mânzul unei iepe pe care tatăl încă nu i-l cumpărase și nici nu avea de gând.