Stand-up comedy cu alcool

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Barbu Ştefănescu-Delavrancea, dacă ne-ar fi permis să-i contemplăm contemporaneitatea pe final de 2014, ar fi umblat la celebra-i zicere care spiona traiectoria cocorilor. Da’ avioanele asiatice un’ se duc când se duc?

* Neputinţa autorităţilor locale de a se lupta cu nămeţii, dar mai ales cu viscolul, le-a oferit unora ocazia de a povesti cum este în Finlanda, ţară în care iarna e la ea acasă. Am găsit pe Facebook părerea unui creştin articulat: omul depăna că s-a plimbat cândva pe acoperişul planetei şi a remarcat că, după cinci zile de ninsoare continuă, angoasa nu era de găsit pe drumurile publice. Vai, chiar aşa? Ia să le dea Doamne-Doamne „finlandejilor” vreme de plajă (nu pentru o lună de zile, ci doar preţ de o săptămână), să vedeţi cum vor umbla toropiţi pe contrasens... Pariez că nu vor fi în stare să mărească tariful de închiriere al unui şezlong, cum fac bravii noştri flăcăi de la Mamaia.

* Ieri, la televizor, am urmărit cu atenţie pe o duduie în uniformă (poliţistă, jandarmeriţă, nevasta lui Louis de Funes, habar n-am ce hram poartă) care silabisea nişte sfaturi de final de an. Folosindu-se de crunta prognoză conform căreia vom avea aproape minus 20 de grade în noaptea de artificii şi şampanie, madama ne povăţuia să nu ne împrietenim prea mult cu alcoolul, că, citez, oferă falsa impresie că ne-ar încălzi. Aoleu, ăsta-i stand-up comedy! Nu cred că cineva se va aghezmui de Revelion doar pentru că n-are şubă sau pături ca lumea pe-acasă... Alcoolul e pentru a te da mascul feroce, pentru a uita datoriile la întreţinere, ca să-ţi placă DJ Bobo şi Costi Ioniţă la petrecerea dintre ani şi aşa mai departe. Aşadar, brandy-ul pentru debranşare nu cred că se află prin galantare.

* Gălăţenii, în ciuda faptului că nămeţii au înghiţit cel puţin un sens de mers, şi-au scos maşinile pe bulevard. Unii chiar n-au avut încotro, dar ce ne facem cu ai noştri concitadini care altfel nu-şi puteau savura cafeaua de dimineaţă? Bă, vă piere cheful de capuccino dacă vă plimbaţi osemintele cu tramvaiul? Se pare că şi Primăria e la o cafeluţă şi un cincizeci de ceva, că pe străzi e zăpadă ca-n lirica lui Esenin.

Citeşte şi: Taximetristul care nu

Citit 1353 ori Ultima modificare Marți, 30 Decembrie 2014 15:16

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.