Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"doamna mea, spune-mi că ai/ o caleaşcă şi doi cai,şi un dor să vii la mine/... (frunză verde mărăcine)...unde nu-i decât acum/ o vecie şi un drumcare duce două care:/ carul Mic şi carul Mare,încărcate cu adânc/... (frunză verde sălcii plâng)...şi cu nalt-serafic până/ unde Steaua mea mă-ngânăşi mă roagă să aştept/ liniştit, pe dealul dreptşi pe valea înclinată/... frunză verde mult mai latănu a fost cum e ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"1.Vor mori de vânt să-mi locuiască ţeasta.Vor trenuri lungi să-mi ţină de urât.Mlaştini adânci, cerşetoresc iertare!Mi-i funia (şi Luna) până-n gât!2.Nu trebuia să-nvăţ rostogolireaprin marile minciuni universale.Doar trebuia să ştiu că Infinitulstă-n răscolirea mânurilor tale!3.Nu pot muri. Nu. Nu mă lasă mama.Cică să caut capătul la roţi,să caut leac la dor şi la iubire.Ea a murit, sărmana, pentru toţi!4.N ...

Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou"Am visat că mă duc să rămân unde-am fost negreşit şi adânc la picioare de plai!!! Se făcea c-am ajuns şi aud strigăt lung, rugăciune şi dor: hai încoace şi stai, hai încoace şi vezi ce-ai lăsat fără rost şi-ai plecat să te-mbeţi cu parfum de nimic, ai uitat vorbe dulci sub cireşul amar, ţi-ai uitat steaua-n pârg şi şotronul în frig!!!! Am visat că mă duc să rămân unde-am fost - şi am stat până Când şi cu ...

Sigur că da!... Sunt toţi! Aproape toţi! Sunt aproape! Încă se mai apropie! Sunt mulţi şi deşi! Mai deşi decât copacii! Chiar şi Silvan îşi arată chipul fantomatic lângă sora lui geamănă, Maica Pădurii! Ea-mi face semn să încep! Şi el îmi face semn să încep! Ca-n arenele romane, în luptele cu gladiatori!... Sigur că da! Iată ce mi-a dictat glasul cestui Geniu al Codrului, atunci, în urmărirea cu topoarele, când am crezut că mi-a sunat ceasul morţii în Râpa Faso ...

Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"Un „Este” cu margini, o sumă de marginieu cred că începe în orice secundă...şi-i suntem aproape, aşa de aproape,că viaţa şi moartea perfect se confundă! Că plus/minus Viaţă e plus/minus Moarte,că plus/minus Tot e Nimicul acesta...!...Nu cred că ne-nşeală cu verzi şi uscate,nu cred că se joacă (de-a Viul) Celesta! Un ochi mai încolo, un ochi mai încoace:teribilă pândă-n latenţă precară...!...Nimic mai curat ca ...

Sigur că da!... Frumoasă şi darnică Mumă a Pădurii mi-a scos Dumnezeu în cale şi-n timpul vieţii mele în/spre asfinţire! Iat-o, cu gesturi parcă legănătoare şi cu o blândeţe care a împăcat baba cu moşneagul şi fetele acestora, aşează pe şervet cele mai rare şi simple şi naturale mâncăruri din sudul Moldovei de nord, dar şi din nordul Moldovei de sud: chisăliţă din cireşe pădurence, amare şi mărunţele, câte o strachină la fiecare! o oală de lut, obişnuită ...

Încet, cu mişcări desăvârşite, ca şi cum ar fi pentru ultima oară, Tudor Tonitza sapă groapa toporului. Cu toporul o sapă. Lângă crucea lui Anghel. Sapă şi zice uitându-se spre pământ, cu vorbe egale, măsurate o viaţă întreagă, parcă: „Auzi, tanti Mumă a Pădurii?! Auzi, nea Ion de la Zimbru?! Să iei viaţa unui om, aşa, doar pentru că a furat un harbuz!? Ştiţi că ucigaşii nu au păţit nimic, da? Şi ştiţi de ce, nu? Dacă nu ştiţi, vă spun eu! Cică nicăi ...

Nici nu termin bine de rostit „sub greutatea lemnelor de cruci”, ultimul vers al poeziei despre pădure, şi Muma deja e-n şuvoaie de lacrimi. Jumătate de oră, şi ea şi nea Tonitza s-au uitat la mine ca nişte trăsniţi de-un fulger nevăzut. Parcă Cineva/Ceva le luase minţile. Parcă şi Vasile Anghel se miră de departe, mult mai departe decât dincolo de cruce. Parcă toate păsările, câte au mai rămas de la praştiile şi pietrele mele şi ale altora ca mine, s-au adunat deasu ...

Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"Eu cred că începe...nu cred că mă-nşeală...nu cred că se joacă (de-a Viul) Celesta...!…Nu, nu mi se pare: aud foarte bineşi văd foarte bine din unghiul acesta! Aşa m-aşteptam să înceapă, nu alt fel...!...Ar fi fost mai frumos în alt fel? mai urât,mai târziu, mai degrabă, mai bine, mai rău?pot să spun şi încât?! pot să spun şi decât?! Şi văd pân-acolo: e foarte aproape...aşa de aproape, încât mi se parec-a fo ...

Printre vârfurile copacilor se vede şi se aude cum Soarele, calm şi indiferent, se cărăbăneşte spre mereu acelaşi veşnic asfinţit. Muma Pădurii ne întreabă dacă (nu) plecăm acasă. Zice că ea n-are casă. Are casă peste tot, adică. Tonitza zice că mai stă, că satul său e la câteva sute de metri spre nord-vest. Cătunul meu e mai departe, chiar foarte departe. Dar n-am chef să plec. Îmi pun în gând să stau singur, lângă Poiana Vântului, toată noaptea. Să reconstit ...