Amenzi uriaşe pentru deşeurile aruncate

Amenzi uriaşe pentru deşeurile aruncate
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Poliţiştii locali de la Serviciul de Protecţie a Mediului au aplicat 50 de sancţiuni persoanelor care au gestionat necorespunzător deşeurile din construcţii.

Amenzile, în valoare de peste 50.000 de lei, au fost date pentru încălcarea prevederilor HCL 124/2016 şi Legii 211/2011, acte care prevăd sancţiuni pentru persoanele fizice şi juridice ce abandonează şi depozitează deşeurile din construcţii şi demolări pe domeniul public sau privat al autorităţii administraţiei publice locale (HCL 124/2016). Totodată, conform Legii 211/2011 este interzisă abandonarea deşeurilor şi eliminarea acestora în afara spaţiilor special amenajate.

Trebuie precizat că, până la această dată, oamenii legii au verificat 1.674 de operatori economici, privind încheierea de contracte pentru preluarea deşeurilor municipale. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 52 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 35.000 de lei.

Reamintim că Planul de acţiune privind gestionarea deşeurilor municipale produse de către operatorii economici de pe raza municipiului Galaţi va continua până la finele anului 2018.

În conformitate cu prevederile Legii 101/2006, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei refuzul utilizatorului de a încheia contracte de prestări servicii cu operatorul de salubrizare licenţiat în aria de delegare respectivă.

Potrivit HCL 124/2016 privind aprobarea "Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciului de salubrizare a Municipiului Galaţi", art. 130, se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 1.500 de lei nerespectarea prevederilor art. 119 lit. i - "să încheie contracte pentru prestarea unei activităţi a serviciului de salubrizare numai cu operatorul căruia UAT Galaţi i-a atribuit, în gestiune directă sau în gestiune delegată, activitatea respectivă.

De asemenea, în urma controalelor efectuate ca urmare a Planului de acţiune privind verificarea centrelor de colectare deşeuri feroase/neferoase, poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului, au controlat 30 de agenţi economici şi au aplicat un număr de cinci sancţiuni, în sumă de 61.000 de lei. Tot aici, în două dintre cazuri s-a dispus suspendarea activităţii.

Trebuie precizat că "generatorii de deşeuri din construcţii sau de la amenajări interioare şi exterioare trebuie să încheie contracte pentru transportul acestora cu operatorul licenţiat pentru această activitate în municipiul Galaţi. Este interzisă efectuarea de lucrări de construcţii sau de amenajare fără deţinerea unui recipient pentru depozitarea molozului pus la dispoziţie de operatorul licenţiat" (art. 119 din HCL 124/2016).

Citit 4335 ori Ultima modificare Marți, 04 Septembrie 2018 00:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.