În afişe să ne măsurăm!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Partidele stau cu ochii nu doar pe afişele proprii, ci monitorizează atent orice mişcare de pe panourile adverse. Aşa se face că majoritatea sesizărilor primite la Biroul Electoral Judeţean Galaţi vizează afişajul electoral.

Preşedintele BEJ Galaţi, dna judecător Rodica Miron ne-a prezentat, pe scurt, de ce s-au plâns partidele şi ce soluţii au fost adoptate de către Biroul Electoral.

O primă sesizare a venit din partea PSD+PC şi a vizat comuna Cavadineşti, unde era reclamat un panou electoral montat pe un bloc de locuinţe aflat în construcţie şi un poster cu referendumul la avizierul Primăriei.

Sesizarea a fost respinsă pentru că, după ce s-a luat legătura cu autorităţile din Cavadineşti, s-a aflat că panoul incriminat a fost montat noaptea şi ulterior demontat, iar la avizierul Primăriei nu se face propagandă referendumului.

PD-L n-a stat pe gânduri şi a reclamat bannerele mari în care candidatul PSD Mircea Geoană poartă tricolorul pe costum, încălcând prevederile legii care interzic folosirea în campanie a simbolurilor naţionale. În urma hotărârii BEJ, în 48 de ore, tricolorul de pe sacoul lui Geoană a dispărut. 

Ca şi la Iaşi şi în toată ţara, PNL Galaţi a reclamat afişele în care preşedintele Traian Băsescu cheamă la referendum, dar plângerea a fost respinsă, iar afişele au rămas la locul lor. 

Liberalii au reclamat că afişele candidatului independent Sorin Oprescu de pe panourile generale de afişaj depăşesc dimensiunile prevăzute de lege - 500 mm pe 300 mm.

Susţinătorii lui Oprescu au avut la dispoziţie 48 de ore, pentru a reduce dimensiunea afişelor, termen care a expirat deja. Dacă Oprescu nu s-a făcut „mai mic” pe panouri, iar PNL sau alt partid va reclama acest lucru, există posibilitatea aplicării unor sancţiuni legale de către organele abilitate.

Citit 826 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.