Noul Tecuci, ridicat pe ruinele fostei unităţi militare! (GALERIE FOTO)
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Noul Tecuci, ridicat pe ruinele fostei unităţi militare! (GALERIE FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Terenul de 25 de hectare al fostei UM 01589 va fi viitorul nucleu de dezvoltare imobiliară a municipiului * De la un peisaj „post-atomic” la centru rezidenţial modern şi activităţi economice nepoluante * Planul de Urbanism Zonal va fi analizat de CL Tecuci în această săptămână, urmând ca proiectul să intre şi în dezbatere publică


La opt ani de la preluarea de către municipalitatea Tecuci a spaţiilor care au aparţinut fostei unităţi militare 01589 a fost realizat, în sfârşit, şi un Plan de Urbanism Zonal, menit să pună în valoare zona. Vorbim aici de o serie de clădiri, dar mai ales de un teren intravilan de 25 de hectare! „Din păcate, în toţi anii care au trecut de la preluarea acestor terenuri, fosta administraţie nu a făcut mai nimic pentru valorificarea acestora, în afară de vreo 0,5 hectare pentru 14 case cu caracter social şi două hectare pe care s-a construit un supermarket Kaufland. Ne-am propus să punem şi acolo lucrurile în mişcare şi, într-un timp relativ scurt, am reuşit să gândim un proiect pentru zona respectivă”, ne-a declarat noul primar al Tecuciului, Daniel Ţuchel. Acesta a precizat că proiectul de valorificare a terenului fostei unităţi militare a fost realizat cu ajutorul unui arhitect din Iaşi, iar Planul de Urbanism Zonal va fi prezentat spre aprobare în şedinţa CL Tecuci programată la sfârşitul acestei săptămâni.

Utilul cu plăcutul

În prezent, spaţiul fostei unităţi miliare este năpădit de bălării, unele dintre clădiri au fost vandalizate şi furate cărămidă cu cărămidă, iar câinii vagabonzi trăiesc în „sălbăticie”. De la un peisaj ce seamănă cu unul… „post-atomic”, machetele arhitecţilor dau o perspectivă nouă asupra zonei. Planul este axat pe două direcţii. Cea mai mare parte a terenului este destinat dezvoltării unui ansamblu rezidenţial, dar există şi o suprafaţă de aproximativ opt hectare destinată dezvoltării economice. Această alăturare se încadrează într-un concept mai larg pe care primarului Daniel Ţuchel vrea să-l pună în aplicare. „Ideea este că nu vrem ca Tecuciul să fie un fel „staţiune”, un loc unde oamenii se plimbă pe stradă în condiţii civilizate, cu parcuri, spaţii verzi, dar nu au cum să-şi plătească utilităţile. Prin urmare, vrem să relansăm şi viaţa economică a oraşului, pentru că bunăstarea nu poate fi creată fără locuri de muncă. Vrem ca Tecuciul să fie un oraş viu, unde oamenii au unde munci, unde au din ce-şi plăti facturile sau taxele şi impozitele.”

Investiţii de anvergură

Ca elemente de detaliu, zona rezidenţială urmează să aibă o parte cu locuinţe colective, municipalitatea luând în considerare ideea de a dezvolta aici eventualele proiecte tip ANL, dar şi o parte unde se pot dezvolta proiecte imobiliare cu locuinţe individuale. Proiectul de urbanism prevede ca zona de locuinţe să aibă şi un „centru civic”, cu parcuri, zone de promenadă, o piaţetă cu o fântână arteziană şi chiar o mică bisericuţă. „Ca amplasament, zona se pretează foarte bine dezvoltării imobiliare, pentru că este ferită, de exemplu, de potenţialele inundaţii precum cele care au fost în 2006. În plus, s-ar da coerenţă unor proiecte ce vizează dezvoltarea imobiliară”, a explicat primarul Tecuciului.

Zona destinată mediului de afaceri va fi separată de zona de locuit printr-o perdea verde, astfel încât arealul dedicat activităţilor economice să nu se suprapună peste cel dedicat proiectelor rezidenţiale. „Vedem aici o zonă productivă dedicată agenţilor economici, un fel de mini-Parc Industrial dotat cu toate utilităţile, axat însă pe activităţi nepoluante, precum depozite pentru mărfuri generale, depozite de frig pentru mărfuri alimentare etc. Un avantaj îl constituie şi prezenţa căii ferate din apropiere şi a unor căi rutiere importante care fac legătura cu restul ţării”, a arătat Daniel Ţuchel.

Proiect pe termen lung

Pe hârtie, proiectul privind punerea în valoare a terenului fostei unităţi militare este unul cu linii futuriste, iar scepticii ar putea să-şi amintească de faptul că şi la Galaţi am văzut un proiect asemănător ce a rămas mai degrabă un vis, cel al Cartierului „Dimitrie Cantemir”. „Eu, personal, cred că planurile noastre sunt mai bune şi mai fezabile. În primul rând, trebuie să ne propunem să facem ceva, iar acest proiect este un început, cu obiective clare pe care să le avem în vedere. În al doilea rând, cred că la Tecuci există în prezent în Consiliul Local şi voinţa politică de a demara acest proiect şi de a-l susţine, pentru că oraşul chiar are nevoie de el!”, a explicat primarul. Necesarul pentru finanţare va fi stabilit în urma unui studiu de fezabilitate. „Cert este că nu ne propunem ca tot ce este acolo să facem din bani publici. De exemplu, pentru perioada 2014 - 2020 vor veni bani europeni special pentru parteneriate public - privat. Mai există şi varianta concesionării unor suprafeţe de teren pentru derularea unor investiţii sau proiecte imobiliare. Nu este un proiect pentru un an, pentru doi, ci pe termen mediu şi lung. Dar trebuia să începem de undeva, iar acest PUZ dă o imagine mai clară a aceea ce avem de făcut”, a mai arătat Daniel Ţuchel. Din semnalele care sunt până în prezent, Planul de Urbanism Zonal privind terenul de 25 de hectare va primi aprobarea CL Tecuci şi va putea intra în procedura de obţinere a avizelor necesare pentru a fi inclus în Planul de Urbanism General al municipiului. Procedura vizează inclusiv o perioadă de dezbatere publică în care tecucenii vor putea să se pronunţe asupra proiectului şi să vină cu eventuale propuneri de îmbunătăţire.

Citit 7342 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Septembrie 2012 23:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.