Oraşul roşu bate în portocaliu

Oraşul roşu bate în portocaliu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Candidatul PSD are un avans de numai 4,94 procente faţă de cel al PD-L * Doar 13.426 de voturi au făcut diferenţa între finalişti * Ninel Potârcă i-a luat-o în faţă UDMR-istului Kelemen Hunor cu 10 voturi! * 53,34 la sută dintre concetăţenii noştri cu drept de vot şi l-au exercitat * 17.919 "turişti" au votat pentru preşedintele României la secţiile speciale * Aproape 7.000 de gălăţeni şi-au anulat votul *

Biroul Electoral Judeţean Galaţi a dat luni publicităţii rezultatele finale ale alegerilor prezidenţiale din 22 noiembrie. Iată topul aspiranţilor la fotoliul suprem în stat.

Preferinţele tradiţionale roşu-Ferrari ale gălăţenilor s-au cam diminuat. Nu mai puţin de 97.677 de persoane, reprezentând 35,90 la sută dintre gălăţeni l-au vrut preşedinte pe social-democratul Mircea Geoană.

Cu un procent de 30,96 şi 84.251 voturi, Traian Băsescu îi suflă în ceafă lui Geoană. Diferenţa extrem de mică, de numai 13.426 de voturi, dintre Băsescu şi Geoană nici nu se compară cu situaţia de la alegerile din 2004.

La prezidenţialele de acum un cincinal, diferenţa dintre candidatul PSD+PUR Adrian Năstase şi candidatul PNL-PD Traian Băsescu era de peste 12 la sută! Procentual, faţă de 2004, Băsescu a pierdut mai puţin de trei procente, în vreme ce candidatul PSD a sărăcit cu aproape zece procente!

Pe locul 3, liberalul Crin Antonescu a fost votat de 52.807 gălăţeni – 19,40 la sută.

Imediat sub podium s-a clasat Corneliu Vadim Tudor (PRM), votat de 15.249 de gălăţeni (5,60 la sută).

Nu mai puţin de 11.204 alegători au optat pentru independentul Sorin Oprescu. Numai că procentele puţine - 4,11 - nu l-ar fi calificat nici măcar pentru un loc în Consiliul Local.

Gigi Becali a pierdut aura de învingător care l-a propulsat la alegerile europarlamentare. O mână de voturi - 5.651 - şi un procent de 2,07 a fost tot ce-a putut la Galaţi Războinicul luminii.

Remus Cernea s-a bucurat de susţinerea a 1.534 de gălăţeni – 0,56 la sută.

Eduard Manole a agonisit 1.172 voturi şi un procent de 0,43 la sută.

Pe Constantin Rotaru l-au preferat 990 de alegători (0,36 la sută).

Ovidiu Iane a obţinut votul a 644 de alegători (0,23 la sută).

Deşi procentual sunt egali – 0,16 la sută, Ninel Potârcă i-a luat-o înainte lui Kelemen Hunor cu 10 voturi. Scor final: 453 de voturi la 443.

Destul de mare este, însă, numărul gălăţenilor care şi-au anulat votul,  fie din neştiinţă, fie intenţionat: 6.978!

Mai trebuie spus că, dintre cei 523.090 de gălăţeni aşteptaţi la urne, şi-au exercitat dreptul constituţional de a-şi alege preşedintele 279.059 de persoane. Prezenţa la urne de 53,34 la sută a dovedit că gălăţenilor nu le este deloc indiferent pe mâna cui îşi dau următorii cinci ani din viaţă.

Semnificativ este şi numărul cetăţenilor care au votat la secţiile speciale – 17.919. Peste şase procente de turişti electorali! Să mai spună careva că oraşul nostru duce lipsă de musafiri!

Citit 1915 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.