* Biroul Electoral Judeţean rămâne în funcţie, în dispozitiv complet, până la validarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale *
Pentru preşedinta Biroului Electoral Judeţean, judecător Rodica Miron (FOTO), astăzi este o zi specială. Împreună cu foştii colegi de pe băncile Liceului Pedagogic va sărbători 30 de ani de la absolvire.
Emoţiile şi bucuria regăsirii cu foştii prieteni de liceu şi cu profesorii au făcut să se şteargă ca prin farmec oboseala şi stresul şi suprasolicitarea zilelor fierbinţi de alegeri, sesizări şi procese verbale.
Trebuie să vă spunem că dna judecător Rodica Miron a absolvit Pedagogicul la clasa „Învăţători”, ba a şi profesat ca învăţătoare timp de doi ani. Foştii ei elevi şi-o mai amintesc desigur pe domnişoara învăţătoare Rodica Bercheşan.
La aniversarea celor trei decenii de liceu, dna judecător zâmbeşte gândindu-se că nu va merge aşa cum se aştepta, doar ca judecător la Secţia Comercială, ca judecător delegat la Registrul Comerţului, ci şi în calitate de preşedinte BEJ.
Emoţionată, ne-a mărturisit că îşi iubeşte toţi colegii şi abia aşteaptă să-i reîntâlnească. Din păcate, unul dintre ei –Popa George – în memoria acestuia va păstra alături de întreaga promoţie un moment de reculegere.
În altă ordine de idei, trebuie spus că Biroul Electoral rămâne pe poziţii nu numai până când Curtea Constituţională va lua o decizie, ci până la validarea rezultatelor. Jandarmii şi întreg dispozitivul care se ocupă de paza BEJ rămân şi ei la posturi.