Trebuia să fie centru de permanenţă | Imobil al Primăriei, batjocorit, furat şi distrus (FOTO)
Foto: Iulia Kelt

Trebuia să fie centru de permanenţă | Imobil al Primăriei, batjocorit, furat şi distrus (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

Pradă uşoară pentru hoţii de materiale de construcţii, groapă de gunoi, focar de infecţie, oricum i s-ar putea spune sărmanei clădiri situate la intersecţia străzilor Săliştei şi Plevnei. Elegantul imobil de odinioară este proprietatea Primăriei municipiului Galaţi, se află la doar câţiva paşi de Cantina de Ajutor Social, deci e în ochii autorităţilor, şi ar fi trebuit să găzduiască un centru de permanenţă medicală.

„Ştiţi cum era clădirea? Era o frumuseţe! O minune! Se spune că ar fi fost a unui armator grec”, îşi amintesc, cu tristeţe, gălăţenii ale căror proprietăţi se învecinează cu clădirea Primăriei şi care ne-au sesizat situaţia dezastruoasă în care a ajuns imobilul.

Unul dintre ei a vrut chiar să o cumpere de la municipalitate, atunci aceasta şi-a evacuat chiriaşul care locuia aici: „Atunci mi s-a spus că vor face aici un centru de permanenţă medicală. M-am bucurat că o să fie dispensar, să pot apela în caz de nevoie la un medic. Că n-o să vină un chiriaş care să-şi bată joc de clădire, ci va fi un loc curat, îngrijit şi ferit de scandaluri”, spune gălăţeanul, amintindu-şi că şi chiriaşul care stătuse acolo a avut, totuşi, grijă de clădire, atât cât a putut: o tencuise, îi pusese termopane...

Dezastru

În locul centrului de permanenţă care să aibă grijă de sănătatea cetăţenilor din Valea Oraşului, clădirea este, de aproximativ un an, la cheremul indivizilor fără căpătâi.

„Dacă tot a lăsat-o goală, Primăria ar fi trebuit să o securizeze. La început i-au furat gardul. Pe urmă i-au furat ferestrele, iar acum cărămizile şi restul materialelor de construcţie. În fiecare noapte se aude bocănind dinăuntru. Am tot făcut plângeri că fură, că o distrug, nimic! Acum nu mai e bună decât de demolat... Au săpat la bază şi i-au distrus fundaţia, iar acum ruina care-a rămas riscă să cadă peste casa mea!”, ne-a spus, îngrijorat, unul dintre vecinii clădirii.

Ultima dată, bărbatul a chemat Poliţia pe 15 februarie: „Au venit, l-au prins pe unul dintre hoţi şi, câteva zile mai târziu, l-am văzut umblând liber! Mi-e teamă că o să mă trezesc cu hoţii peste mine în casă!”, spune cu îngrijorare proprietarul. Şi ne arată cărămizile frumos stivuite, pregătite pentru a fi furate.

Paradox

„Nu doar că aruncă gunoaiele în ea, dar o folosesc ca WC public! Îşi fac nevoile în ea! E focar de infecţie! Vă daţi seama cum o să miroasă aici la vară?”, sesizează, revoltat, un alt vecin.

Într-adevăr, curtea şi interiorul ruinei au devenit depozit de gunoi în aer liber. Gunoi pe care nu-l strânge nimeni, deşi, paradoxal, angajaţii Salubrităţii trec pe-aici! O dovedesc cele două săgeţele albe, desenate pe faţada construcţiei. Pentru că nu mai există trotuar pe care să poată fi desenate săgeţile indicatoare pentru angajaţii de la salubrizare, cineva s-a gândit că ar fi cel mai potrivit să le picteze pe clădire! În fond, la cât de batjocorită, sluţită şi distrusă este eleganta construcţie de odinioară, ce mai contează două săgeţi, pe lângă un „P” care vine, probabil, de la... Primărie.

Ce spune administraţia locală

Primăria municipiului Galaţi ne-a confirmat că imobilul îi aparţine. Conform reprezentanţilor administraţiei locale, într-adevăr, planul pentru acest spaţiu era să devină un centru de permanenţă. Este greu de spus, însă, dacă respectivul proiect mai este în picioare. Însă am primit asigurări că intenţii bune există, că oraşul are multiple nevoi, însă totul depinde de bani şi de sprijinul necesar pentru transpunerea proiectelor în realitate.

Citit 5921 ori Ultima modificare Vineri, 12 Aprilie 2019 00:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.