A doua etapă de dezinsecţie în Galaţi

A doua etapă de dezinsecţie în Galaţi
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galaţi anunţă că, începând de luni, 13 mai 2019, şi până duminică, 19 mai, efectuează, prin intermediul Serviciului Public Ecosal, a doua etapă de dezinsecție la sol.

Potrivit municipalităţii, se va acţiona în următoarele zone: Faleza Inferioară, Faleza Superioară, Grădina Publică, Parcul Rizer, Parcul Cloșca, Parcul CFR, Parcul Libertății, Parcul Viva, Orășelul Copiilor, Parc Turn TV, Parc Selgros, Parc 13 Iunie, Parc Gh. Asachi, Parc J5, Parc ANL Micro 13, Parc ANL Gară, Parc zona Prefectură, Parc Parfumul Teilor, Parc Elice, Parc Studenți, Parc R1-R4, Parc Țiglina I/VIP, Parc Complex Francezi, Parc zona Bârlădeanu, Parc Unicom, Parc Micro 39 - aferent Aleea Comerțului, Parc Patinoar, Parc cartier Barboși, Parc ANL Dimitrie Cantemir.

Substanţa folosită, Solfac, este biodegradabilă și are efect asupra insectelor dăunătoare zburătoare și târâtoare, inclusiv asupra căpușelor. Insecticidul nu este inflamabil și nu lasă urme vizibile după aplicare.

Municipalitatea precizează că programul poate fi decalat în cazul în care condițiile meteo nu permit desfășurarea în bune condiții a dezinsecției.

Citit 2217 ori Ultima modificare Marți, 14 Mai 2019 01:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.