Un preşedinte la pădure

Un preşedinte la pădure
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele Consiliului Judeţului, social-democratul Eugen Chebac, nu a fost văzut sâmbătă, de 1 Mai, la mitingul de protest al PSD. Preşedintele a lipsit însă motivat de la chemarea partidului.

Eugen Chebac a participat la redeschiderea porţilor Muzeului Satului, apoi a vizitat zonele de agrement Zătun şi Pădurea Gârboavele, unde şi a inaugurat patru locuri de joacă pentru copii (unul la Zătun şi trei în Pădurea Gârboavele).

Investiţia, destinată celor mici, nu este singulară, pentru Pădurea Gârboavele Consiliul Judeţului alocând fonduri şi în vederea realizării celor două puncte de apă potabilă, foarte utile pentru oamenii care vin aici.

“În fiecare an, de 1 mai, vin cu mare plăcere să petrec această zi alături de gălăţeni. Una din preocupările mele, ca preşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi, este îndreptată şi către îmbunătăţirea spaţiilor de agrement din Pădurea Gârboavele”.

„Întreaga zonă îşi va schimba aspectul începând din acest an, iar taxa modică pe care am introdus-o este doar pentru a responsabiliza populaţia faţă de necesitatea protejării naturii”, a declarat Eugen Chebac.

Vestea că puţinele spaţii de agrement vor fi îmbunătăţite nu poate decât să ne bucure. Pentru că tot începe sezonul estival, e bine să ştiţi şi cât vă costă distracţia :

Cei care vor să petreacă câteva ore în Pădurea Gârboavele trebuie să ştie că taxa de intrare este de 1 leu de persoană şi 5 lei pentru autoturism.

Gălăţenii vor primi, la intrarea în pădure, un sac, în care să colecteze resturile menajere, dar şi un pliant cu împărţirea grafică a zonei forestiere.

Pentru zona de agrement de la Zătun, taxa de intrare este de 10 lei, iar taxa pentru cei care vor să pescuiască este de 100 de lei.

Citit 817 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.