Case ANL pentru evacuaţi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Aleşii locali au decis să închirieze două locuinţe ANL unor familii evacuate din imobilele retrocedate foştilor proprietari *

Un apartament cu o cameră din cartierul Dimitrie Cantemir a fost atribuit familiei Tănasă – formată din 4 persoane -  care a trebuit să părăsească imobilul situat în Galaţi, pe strada Sf. Spiridon nr. 38, restituit în natură persoanelor îndreptăţite, Sgarbură Gabriela şi Manea Mihaela.

Tot prin sentinţă definitivă şi irevocabilă a fost evacuată din acelaşi imobil o altă familie cu 4 persoane, toate majore. Familia Tincu a primit un apartament cu o cameră în cartierul Micro 13B.

Aleşii au votat atribuirea celor două locuinţe ANL unor persoane trecute de vârsta de 35 de ani, după ce au mai făcut rost de cinci case ANL, transformând spaţiile comune ale unor blocuri din Cartierul Cantemir în spaţii de locuit.

Citit 846 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.