Primăria Galați, somată de Solaris să plătească autobuzele hibrid

Primăria Galați, somată de Solaris să plătească autobuzele hibrid
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

Primăria municipiului Galați a fost somată de compania Solaris Bus&Coach SRL ca, în termen de 15 zile, să plătească integral cele 19 facturi emise pentru autobuzele hibrid livrate, plus penalități de întârziere, sumă totală care se ridică la 32.949.840 de lei fără TVA. Pentru că în bugetul local nu sunt bani cash, aleșii locali sunt convocați în ședință extraordinară pentru a aloca fonduri din ultimul credit contractat la EximBank.

Consilierii locali sunt convocați vineri, 13 august 2021, în ședință extraordinară, pentru a modifica hotărârea votată în aprilie anul acesta în vederea contractării unor finanţări rambursabile interne de la EximBank. Graba este justificată de somația pe care Primăria a primit-o pe 6 august 2021, de la compania Solaris, furnizoarea celor 20 de autobuze electrice hibrid, care circulă deja pe traseele orașului.

„Având în vedere că ne-am îndeplinit obligațiile contractuale și am livrat produsele la termen, însă municipiul Galați nu a achitat prețul acestora convenit prin contract, formulăm prezenta somație. Solicităm ca în 15 zile de la data primirii prezentei somații să procedați la plata integrală a facturilor emise în baza contractului de furnizare, respectiv suma de 32.949.840 de lei, compusă din debit principal, în cuantum de 31.920.000 de lei fără TVA, și penalități de întârziere, în cuantum de 1.029.80 de lei fără TVA, calculate până la data de 2 august 2021”, scrie negru pe alb în somație.

Pe lângă cele 19 facturi pe care municipalitatea încă nu le-a achitat, Solaris atrage atenția că o altă factură, în cuantum de 1.680.000 de lei fără TVA, va deveni scadentă la 21 august 2021. 

Nu sunt bani în buget

„Disponibilul bugetului local (cash) la acest moment este insuficient”, li se explică aleșilor locali în documentele Primăriei. Și asta pentru că, susține administrația locală, sunt în întârziere rambursările aferente proiectelor cu finanțare europeană nerambursabilă. Din acest motiv, banii pentru plata autobuzelor hibrid vor fi alocați din ultimul credit contratat de Primărie.

Prin proiectul de hotărâre supus aprobării aleșilor, din creditul de 100.000.000 de lei, sunt alocate 20.000.000 de lei pentru achiziție autobuze electrice hibride. Fondurile sunt redirecționate de la obiective cu finanțare europeană: 6.500.000 de lei de la modernizarea axei Traian Vuia – Henri Coandă - George Coșbuc, 4.000.000 de lei de la axa Siderurgiștilor – 1 Decembrie, 3.500.000 și, respectiv, 1.950.000 de lei de la proiectele cu fonduri europene de care beneficiază Spitalul de Copii, 3.050.000 de lei de la investițiile derulate la Maternitatea „Buna Vestire” și 1.000.000 de lei de la reabilitarea Colegiului „Traian Vuia”.

Rămâne de văzut ce vor decide aleși locali.

Citit 10644 ori Ultima modificare Duminică, 15 August 2021 11:32

17 comentarii

  • postat de Dan
    Duminică, 15 August 2021 18:17
    89.136.0.***
    Intr-un oras precum Brasovul, cu care ar trebui sa ne comparam, nu exista transport gratis pentru pensionari. Noi avem trasee care n-au incarcare, si trasee solicitate cu autobuze putine, in care se urca oameni care miros neplacut. Trebuie sa eficientizam transportul public. S-a facut prostia cu tramvaiele 7 si 44 care au un traseu de noaptea mintii si care sunt gaura mare in bugetul Transurb SA. Bugetul Galatiului este incarcat cu circa 5 milioane euro direct catre Transurb SA subventie pt abonamente + plata mijloacelor de transport achizitionate + cheltuieli in infrastructura legata de tramvaie. O solutie imediata ar fi ca domnul primar, care probabil n-a utilizat demult un autobuz, sa puna presiune pe cei care controleaza prin autobuze, sa-si faca treaba impreuna cu supraponderalii de la Politia locala. Intelegem sa subventionam Transurb S.A. cu 3 - 4 milioane euro pe an, dar nu cu 10 milioane sau cat o fi.
    Si trebuie gasita si o alta axa de transport din centru catre cartierul Aviatiei,, nu traseele actuale 11, 24 si 34 care ocolesc foarte mult si lungesc si mult timpul de transport.
    1
    3
    Raportează
  • postat de Un vost votant al lui
    Vineri, 13 August 2021 18:45
    72.83.146.***
    Mai una bucata de zdreanta, cand vezi ca din 13 comentarii trimise, 12 critica actuala conducere a primariei, actuala care de 30 de ani si a mai schimbat primarii, dar de 30 de ani, tot voi ati facut dintrun oras un targ, voi ciuma rosie, iar tu nu te mai agita, dand solutii, caci cu gaselnita plati a locurilor de parcare, nu mai pupa stapanatu un alt mandat, dar cu siguranta va avea de raspuns la destule….
    6
    5
    Raportează
  • postat de GIGEL
    Vineri, 13 August 2021 15:40
    81.196.199.***
    UBSD (Una Bucată Social-Democrat) - ai ratat startul ,limbile se dau in alta perioada si in alte ore ,mai pe inserat.
    6
    5
    Raportează
  • postat de MM
    Vineri, 13 August 2021 13:17
    5.13.142.***
    Viața Liberă, atentie mare și la așa zisa modernizare și reabilitare pe segmentul de la inersecția de la general spre combinat, deoarece în acea zonă șinile de tranvai au rămas cele vechi, nicidecum schimbate și nu mare ar fi mirarea ca în facturi și devize să apară că șinile de tranvai sunt noi.
    P. S.
    Dacă nu credeți faceți o plimbare până în zonă până nu se termină lucrarea.
    4
    9
    Raportează
  • Vineri, 13 August 2021 11:17
    78.96.82.***
    Îmi pare foarte rău că s-a ajuns să se plătească penalități. Pe de altă parte, văzând armata de postaci NEinteligenți făcând spume sub rât, mă bucur enorm!

    @cetatean Du-te și tu după "tinerii" ăia plecați din oraș ca să nu mai faci umbră pământului degeaba! Găsești destui prin vama veche! Cu puțin noroc, îți dau ceva de tras pe nas ca să te simți Superman!

    @deea Pentru o cuconiță cu clase cât ale trenului, ai gura cam mare... Și nu doar mare, ci și plină cu ciorapi... bărbătești! Hai... ți-ai făcut numărul, du-te să-ți iei ăia 5 lei de la partid și valea în pădure!

    Știți ce e amuzant... cu toate stângăciile întâmpinate de administrație - stângăcii pe care la face fiecare om din când în când, căci nimeni nu e perfect - tot domnul Pucheanu și PSD vor câștiga în 2024. Aici nu suntem ca în mucurești, unde o minoritate de proști (de "driapta", logic - pleonasm acceptat) face legea!
    36
    6
    Raportează
  • postat de costel
    Vineri, 13 August 2021 10:13
    89.39.81.***
    Galatenii sunt suparati pe cei care-i conduc dar uita ca ei ii voteaza de 30 de ani !!
    6
    23
    Raportează
  • postat de Alexutz
    Vineri, 13 August 2021 10:10
    5.2.205.***
    Te prapadesti de ras.....chestia asta cam explica somatiile trimise acasa celor ce nu au platit impozitul pana acum, vin diverse scandente si se cam ingroasa gluma.....
    Deci am luat autobuze pe datorie si nu le-am platit...si acum se aduna si penalizari platite de......? Exact tot de fraieri.
    6
    26
    Raportează
  • postat de Mihaita Calimente
    Vineri, 13 August 2021 08:35
    5.13.151.***
    Eu nu stiu cum o sa -si amortizeze autobuzele si tramvaiele,daca pensionarii nu platesc transportul .
    9
    32
    Raportează
  • postat de Deea
    Vineri, 13 August 2021 08:07
    5.14.1.***
    S-au imprumutat de peste 250 de milioane de lei de la banci, in ideea ca vor plati si autobuzele achizitionate. Nu au facut-o si acum trebuie platite si penalități de peste 1.000.000 de lei. Asta e ceva de genul : acel moment cand te spargi in figuri la aqua park, dar tu ai rate si datorii. _|_ PSD
    5
    40
    Raportează
  • postat de Cetatean
    Vineri, 13 August 2021 00:55
    86.124.202.***
    Galați oraș îmbătrânit, de asta au plecat toți tineri din oraș...
    6
    48
    Raportează
  • postat de paloma
    Joi, 12 August 2021 22:10
    5.13.165.***
    Hai puchene, mai baga-ne niste taxe sa-ti platim penalizarile !!!
    8
    52
    Raportează
  • postat de Blade
    Joi, 12 August 2021 21:15
    89.137.231.***
    Alesii, fac orasul Galati de rusine!
    10
    51
    Raportează
  • postat de Unu
    Joi, 12 August 2021 20:28
    72.83.146.***
    Toti posesorii de automobile din galati, o data cu taxele imobiliar anuale sa plateasca si o taxa de parcare, si sa ramana sa si parcheze fiecare unde gaseste, cum se intampla acum, astfel nu se va ajunge la conflicte sitoata nebuneala declansata de primarie, cu programari licitatii si toate tampeniile care vor duce la timp pierdut din partea cetatenilor si inevitabilile conflicte, ASTA E SOLUTIA DOMNULE PUCHEANU, aceias pe care o practica ci nemtii,
    11
    33
    Raportează
  • postat de ro
    Joi, 12 August 2021 20:18
    5.13.154.***
    Asa-i cand te intinzi mai mult decat iti este plapuma. Bani nu sunt si pentru ca sunt contractate lucrari supraevaluate si cu costuri mult majorate pana la finalizare. Plus penalizari de intarziere la plata!
    Iar se fac imprumuturi pe care le platim cu totii, mai putin "alesii" care-si maresc veniturile dupa voia lor.
    Asa "gospodari" au fost alesi in Galati..... Rusine!
    7
    62
    Raportează
  • postat de Jan
    Joi, 12 August 2021 20:04
    5.13.131.***
    Intr-o institutie bugetara regula e ca atunci cand semnezi un contract trebuie sa ai si banii angajati, adica 'rezervati', care bani trebuie justificati ca sunt bani publici. De ce trebuie imprumut in acest moment eu nu pricep, a semnat cineva 'ca primarul' pentru aceste autobuze care culmea, s-au si livrat si se folosesc, si s-a omis sa se treaca in buget aceste sume? In cazul asta, 'cash' banuiesc ca inseamna disponibil, ca nu vad pe cineva punand in buzunar sau in sac milioane de lei sa plateasca facturile restante...
    6
    45
    Raportează
  • postat de Puchenel
    Joi, 12 August 2021 20:04
    5.102.3.***
    Nu vă preocupați. Orice ar fi tot plătitorii de taxe și impozite vor plăti cu vârf și îndesat porcăria asta. Primarul își permite să facă asemenea prostii ținând cont de cum se înghesuie la cozi la impozite Lumea dar și cum votează psd. Hai noroc. V-am pupat pe portofel, zice pucheanu.
    6
    46
    Raportează
  • postat de transurbist
    Joi, 12 August 2021 19:36
    62.231.94.***
    Transurb si primaria sunt in vacanta. Au scos o groaza de autobuze de pe trasee iar cele ramase vin rar si circula pline la maxim. Si ne mai miram ca a crescut numarul de bolnavi covid.
    6
    46
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.