Potop de proiecte cu finanţare prin PNRR, la votul consilierilor locali

Potop de proiecte cu finanţare prin PNRR, la votul consilierilor locali
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Nu mai puţin de 50 de proiecte de hotărâre au fost introduse suplimentar pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local - aflată în desfăşurare în acest moment - la propunerea primarului Ionuţ Pucheanu, cu acordul aleşilor locali.  Dintre cele 50, 47 de proiecte vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a depunerii pentru finanţare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5 - Valul Renovării. Deciziile trebuie luate urgent pentru ca, pe 1 aprilie 2022, municipalitatea să aibă toate formalităţile în regulă şi să poată depune actele pentru a solicita finanţare. Principiul de acordare este "primul venit, primul servit".

Cele mai multe dintre proiecte au ca obiectiv renovarea energetică a unor imobile importante: şcoli, licee şi grădiniţe, Teatrul Dramatic, Policlinica cu Plată, Sala Sporturilor, Arena de Box, fostele cinematografe Dacia, „Flacăra” şi „Ţiglina”, dar şi a Palatului „Gheorghiu”.

În acest moment, ordinea de zi numără 160 de proiecte de hotărâre, pe care aleşii trebuie să le dezbată şi voteze.

Citit 1863 ori Ultima modificare Sâmbătă, 02 Aprilie 2022 16:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.