UPDATE. Aleşii locali au decis cât vor costa biletele şi abonamentele Transurb în 2023
Foto: Anca Melinte

UPDATE. Aleşii locali au decis cât vor costa biletele şi abonamentele Transurb în 2023
Evaluaţi acest articol
(26 voturi)

Cu 14 voturi „pentru” (PSD) şi 12 „împotrivă” (PNL, USR şi PACT), majorarea tarifelor pentru biletele şi abonamentele de transport public local a fost aprobată în şedinţa de joi, 24 noiembrie 2022, a Consiliului Local. Deşi consilierii locali ai opoziţiei au argumentat că scumpirile vor duce la scăderea numărului de călători, primarul Ionuţ Pucheanu a replicat că societatea publică de transport nu duce lipsă de clienţi, ci de călători care să plătească. Şi a propus, ironic, un transport „moacă”.

Aproape o oră au durat dezbaterile unuia dintre cele mai importante proiecte de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local de joi, 24 noiembrie 2022: documentul care stabilea tarifele şi facilităţile valabile din 2023 în transportul public local.

Cele mai fierbinţi discuţii au vizat amendamentul prin care grupul PNL a propus o schemă de fidelizare a călătorilor care îşi reînnoiesc succesiv abonamentele.

Schema de fidelizare propusă de PNL

Aşa cum aţi putut afla deja din ziarul „Viaţa liberă”, era vorba despre discounturi substanțiale pentru prima prelungire a abonamentului în timpul perioadei de valabilitate, dar și pentru a doua și pentru următoarele prelungiri succesive. De pildă, pentru un abonament Plus Nominal 1, care va costa 114 lei din 2023, se propunea un tarif de 100 de lei la prima prelungire, respectiv, de 80 de lei de la a doua prelungire. Iar pentru un abonament Basic 45, care va avea tariful standard de 70 de lei, se propunea un tarif de 65 de lei la prima prelungire, respectiv, de 60 de lei la a doua prelungire.

Consilierul local PNL Valeriu Onose a arătat că tarifele Transurb sunt calculate pe structuri de cost din 2021, iar creşterile de tarif nu sunt egale. Cele mai mari vizează exact cele mai vândute produse, precum biletul electronic, care se scumpeşte cu 38 la sută.

„Bugetul cetăţenilor pentru transport este limitat. Există presiunea dată de creşterea preţurilor la energia electrică şi la gaze, dar şi la alte servicii. Când mai intervine şi o creştere a tarifului pe transport, atunci cetăţeanul căruia nu i-a crescut salariul cu nici măcar 25 la sută - cât e creşterea minimă a unui tarif de călătorie - va trebui să aleagă unde distribuie banii din buget. Şi îi va distribui la necesităţile de bază. Vom avea, deci, un număr mai mic de cetăţeni care să cumpere bilete şi abonamente şi un număr mai mare de călători fără bilet”, a argumentat consilierul, convins că prin schema de fidelizare s-ar putea dubla baza călătorilor, ceea ce ar fi un câştig pentru bugetul Transurb şi al Primăriei.

„Haideţi să fie totul moacă!”

„Transurbul nu duce lipsă de clienţi! Duce lipsă de clienţi care să plătească! Haideţi să facem transportul gratuit! Că dacă îl ducem din subvenţie în subvenţie şi din gratuitate în gratuitate, haideţi să-l lăsăm gratuit! Ce mai contează? Că dacă vă uitaţi cât reuşim totuşi să încasăm din aceste bilete şi abonamente, ce mai contează încă vreo câteva miliarde pe care reuşim să le încasăm?! Haideţi să fie totul moacă!”, a replicat primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu.

Edilul-şef a justificat necesitatea creşterii tarifelor arătând către costurile combustibilului care propulsează mijloacele de transport, fie că sunt troleibuze, tramvaie sau autobuze. Şi a argumentat că o schemă de fidelizare înseamnă a acorda facilităţi la facilităţi: „Fiecare tip de abonament are un discount, nimeni nu plăteşte preţul întreg pe călătorie când îşi scoate abonament”. Şi a susţinut că un abonament pe trei luni ar avea un cost mai mic decât discounturile din schema de fidelizare.

În cele din urmă, amendamentul PNL a fost supus la vot. Cu 12 voturi „pentru” din partea consilierilor PNL, USR şi PACT şi 14 voturi „contra”, din partea PSD, a fost respins.

Respins, cu 15 voturi „împotrivă”, 10 „pentru” şi o abţinere a fost şi amendamentul prin care USR propunea gratuitatea abonamentului Basic 45 și pentru persoanele care beneficiază de salariul de bază minim pe țară garantat în plată din sectoarele Construcții, Agricultură și Industrie Alimentară. Primarul Ionuţ Pucheanu l-a catalogat drept caduc şi a susţinut că actuala formulare a acestei facilităţi acoperă toate segmentele şi situaţiile.

În cele din urmă, proiectul de majorare a tarifelor din transport a fost suspus la vot. Cu 14 voturi „pentru” (PSD) şi 12 „împotrivă” (PNL, USR şi PACT) a fost aprobat.

Noile tarife valabile din 2023

Conform prevederilor hotărârii votate, în loc de 2 lei biletul de călătorie valabil 60 de minute, gălățenii vor plăti 2,50 de lei pentru același titlu de călătorie, cumpărat de la cabina de bilete sau de la automat, respectiv, 3 lei, dacă îl cumpără în mijlocul de transport, de la conducătorul auto sau de la vatman.

Abonamentul Plus Nominal 1, valabil o lună, va costa 114 lei, în loc de 90 de lei, cât este acum. Abonamentul Plus Nominal 3 va ajunge la 325 de lei, iar Plus Nominal 6, la 625 de lei.

Abonamentul Basic 25, valabil o lună, va însemna 56 de lei, abonamentul Basic 45 - 70 de lei pe lună, Basic 60 - 119 lei, fiind valabil două luni, Basic 135 - 194 de lei, fiind valabil trei luni, iar Basic 270 - 376 de lei, fiind valabil șase luni.

Extraportofelul electronic va avea tot 10 călătorii valabile trei luni, dar pentru care vom plăti 24 de lei, în loc de 19 lei, cât este acum.

Plata prin SMS a biletului de călătorie, cu durata de 60 de minute, va fi 0,60 de euro plus TVA.

Plata prin aplicația MobilPay Wallet a biletului de călătorie, cu durata de 60 de minute, ar urma să fie 2,75 lei.

Gratuităţile și facilitățile existente, acordate unor categorii de călători, rămân în vigoare şi anul viitor.

 

Citit 9508 ori Ultima modificare Duminică, 27 Noiembrie 2022 16:02

12 comentarii

  • postat de Terente ...din Galati
    Luni, 28 Noiembrie 2022 21:23
    89.137.136.***
    Mergeti in capitalele moderne ale lumii. Transportul in comun este scump. Nu ai bani, faci talpa. Nu este nimeni dator sa plateasca pt altii. Vrem transport in comun civilizat. Platiti pt el!
    1
    7
    Raportează
  • postat de Jorjak
    Vineri, 25 Noiembrie 2022 22:40
    5.14.142.***
    Am si eu o intrebare: de ce trebuie sa platim acelasi pret pe bilet in conditiile in care sunt o gramada de rable pe trasee (majoritatea fac curse conventie la greu, zi de zi)! La astea noi, mai zic treaca-mearga dar pe rable ar trebui pretul redus la jumatate…Fiindca nu i corect dle meserias Pucheanu! Sau ma poti rupe cu o explicatie de a voastra BOLSEVICA, fiindca sunteti o gasca de bolsevici…Ori ti s a urcat la cap de cand iti curge mucii pe la capitala!
    4
    9
    Raportează
  • postat de Zz
    Vineri, 25 Noiembrie 2022 14:13
    95.76.2.***
    Ca întotdeauna primarul, ironic și lipsit , DE TACT SA NU SPUN ALTFEL. La serviciile de transport oferite de Transurb Galați, proaste,DA TREBUIE TRANSPORT MOACA. SCUMPIREA UNUI SERVICIU TREBUIE SA FIE JUSTIFICATA. CE MOTIV ARE TRANSURB, PISTA DE PROTEJAT POLITICIENI CARE NU AU CE POST PRIMI DE LA PRIMARIE DECAT TRANSURB . SI DA, TREBUIE INTRODUS TRANSPORTUL PUBLIC. CETATENII SA POATA ALEGE . TRANSURB NU A FACUT DECAT SA UMBLE LA SALARIILE LOR, SCHIMBARI NU SE VAD.
    4
    17
    Raportează
  • postat de George
    Vineri, 25 Noiembrie 2022 10:37
    89.137.232.***
    vali normal ca vor fi. Va fi troleibuzul mai liber. S-ar putea sa nu isi mai permite toti mosii sa ocupe pe degeaba troleibuzul caci vor avea calatorii mai scumpe si cu numar limitat. Astfl osaaiba loc in troleibuz si un individ ca tine cu burta cat butoiul de vin sicare cantareste cat porcu de craciun
    7
    4
    Raportează
  • postat de George
    Vineri, 25 Noiembrie 2022 10:34
    89.137.232.***
    Elena fiindca transportatorii privati isi bat joc de calatori punanadu-le viata in pericol circuland cu dube care-s a devarate sicrie pe roti. Nu suntem in Germania sa circule si ei cu autobuze ca cele de stat
    8
    5
    Raportează
  • postat de florin
    Vineri, 25 Noiembrie 2022 08:35
    86.124.203.***
    Urgent este necesar ca sa apara transportul privat care sa concureze din nou Transurbul!!
    Lucrăm cu materialul clientului adica a lui Pucheanu , așa că vom cita din “Strategia privind transportul public în Municipiul Galați pentru perioada 2014 – 2020”.

    1. Realizarea unui transport public de persoane modern, performant, care să asigure satisfacerea cu prioritate a nevoilor de deplasare ale populației, prin servicii de calitate;

    2. Încurajarea transportului public în dauna celui privat;

    3. O infrastructură de transport modernă, care să permită circulația rutieră în siguranță;

    4. Operatori de transport rutier public performanți, care răspund prompt cerințelor publicului călător și exigențelor legislației aferente transportului public;

    5. Public călător satisfăcut și civilizat;

    6. Reducerea poluării mediului înconjurător prin folosirea de mijloace de transport ecologice.

    In 2015 administratia Pucheanu a eliminat concurenta Transurbului!Dupa 7 ani avem cumva un transport in comun modern ??????Care din cele 6 puncte din asa zisa strategie a fost indeplinit?????
    9
    27
    Raportează
  • postat de Elena
    Vineri, 25 Noiembrie 2022 07:19
    5.13.206.***
    Buna ziua,am inteles ca alesi locali au hotarat majorarea tarifelor pentru transportul in comun si am unele nelamuriri -1.Ce se intampla cu abonamentele deja emise cu valabilitate pana in luna februarie 2023 (este un serviciu preplatit)?- 2.Se schimba conditiile de transport si anune frecventa ,respectarea orarului,starea tehnica a mijloacelor de transport ?
    -3.Daca aceasta majorare rezolva toate problemele societatii Transurb alesii locali vor apela la serviciile tranportului in comun?-4.De ce nu se lasa posibilitatea aparitiei unui transport in comun privat (nu in regim de taxi)?
    Va multumesc anticipat pentru eventualul raspuns.
    4
    26
    Raportează
  • postat de sitizen
    Vineri, 25 Noiembrie 2022 06:12
    5.13.168.***
    "Conform prevederilor hotărârii votate, în loc de 2 lei biletul de călătorie valabil 60 de minute, gălățenii vor plăti 2,50 de lei pentru același titlu de călătorie, cumpărat de la cabina de bilete sau de la automat, respectiv, 3 lei, dacă îl cumpără în mijlocul de transport, de la conducătorul auto sau de la vatman." :))) Bataia de joc specifica a pesedeului: A) am intrebat soferi - nu au voie sa vanda bilete (poate...vor avea) si B) exista statii fara ghereta de vandut bilete si fara tonomat (poate...vor avea), context in care se va aplica obligatoriu pct.A) ..
    5
    24
    Raportează
  • postat de rusu teodor
    Joi, 24 Noiembrie 2022 23:43
    86.124.201.***
    PROBABIL acest program va avea efecte inverse,adică în loc să mărească bugetul ,acesta se va micșora ,asta dacă ținem cont de numărul mare de pensionari care nu vor putea achita sumele propuse pentru abonamente.
    18
    22
    Raportează
  • postat de Adrian
    Joi, 24 Noiembrie 2022 23:42
    89.39.81.***
    Daca scumpesc biletele vor avea mai multi oameni care plătesc bilet?
    8
    34
    Raportează
  • postat de paloma
    Joi, 24 Noiembrie 2022 21:58
    5.13.211.***
    Toata lumea sa-si plateasca biletul !!! Ce-i asa de greu de inteles ???!!!
    6
    42
    Raportează
  • postat de vali
    Joi, 24 Noiembrie 2022 16:57
    81.196.243.***
    buna seara,

    vor fi schimbari si in organizarea transportului? sau va fi tot ca acum?
    dimineata aproape nu te poti urca in trolebuz din a doua statie de la capat (intre orele 7.10-7.25)... cand trebuie sa cobori dupa o calatorie (in care te simti precum o sardea in conserva...) te bucuri sa cobori "intreg"
    3
    58
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.