Aleea pietonală de la P-uri a fost parțial redeschisă (FOTO)

Aleea pietonală de la P-uri a fost parțial redeschisă (FOTO)
Foto, Anca Melinte
Evaluaţi acest articol
(40 voturi)

Modernizarea Aleii pietonale de la P-uri ar trebui să se încheie pe 27 aprilie 2023, conform panoului de șantier. Un sfert din promenadă a fost, însă, redată traficului, după cum au putut constata gălățenii care, în preajma Revelionului, au străbătut zona pentru a ajunge pe Faleză. Iar cei care au admirat focurile de artificii de pe Faleză au dat gardul de protecție la o parte și și-au croit drum și prin porțiunea aflată încă în șantier și restricționată traficului.

Cert este că, la ultima ședință ordinară a Consiliului Local din 2022, costurile investiției au fost actualizate. Nu mai puțin de 19.653.756 de lei reprezintă valoarea actualizată a investiției aflate în derulare pe aleea pietonală de la P-uri, potrivit hotărârii Consiliului Local votată pe 22 decembrie 2022. Aceștia sunt indicatorii economici care au rezultat în urma modificărilor legislative privind actualizarea prețurilor aferente materialelor și ajustarea prețurilor contractelor de achiziție publică.

Reamintim că valoarea inițială a proiectului la faza documentației de avizare a lucrărilor de intervenții a fost de 13.832.739 de lei cu TVA. La începutul anului trecut, scriam că valoarea totală a investiției a ajuns la 14.230.729 de lei.

Așa cum v-am informat, principalele atracţii promise sunt: fântâni arteziene, paviment cu jeturi de apă și amenajarea unui curs de apă. Investiția este pusă în operă de asocierea Tancrad SRL (lider de asociere) - Lemacons SRL - ATU Consulting SRL, cu care a fost încheiat un contract în valoare de 11.147.797 de lei fără TVA. De asemenea, a mai fost atribuit și un contract de 510.000 de lei fără TVA, pentru lucrări suplimentare, asocierii Tancrad - Nasi - Lemacons.

În cifre, suprafața care ar urma să fie amenajată este de 23.242 mp. Spaţiile verzi înseamnă 6.079 mp, pavimente din granit pentru promenadă - 7.186 mp, zidurile de sprijin - 152 mp, bazinul (sursă de apă) - 36 mp, bazinele de apă de pe promenadă - 132 mp. Rămâne de văzut cum va arăta întreaga zonă la final.

Foto: Anca Melinte

Citit 9245 ori Ultima modificare Joi, 05 Ianuarie 2023 22:41

12 comentarii

  • postat de Andrei C.
    Sâmbătă, 07 Ianuarie 2023 09:39
    5.14.146.***
    Cred ca punctul nr. 1 al problemei, este ca primarul & company ar trebui sa citeasca ce scrie poporul, doar este in slujba lui. Oricum, referitor la P-uri, pare ca vrea sa satisfaca din punct de vedere estetic si util, doar gusturile unei persoane sau a unui grup de persoane. Oricum, "discutam" cind
    0
    0
  • postat de Tecucean
    Vineri, 06 Ianuarie 2023 11:11
    5.14.36.***
    Unde sunt băncile ????

    Nu sunt !!!

    O imensă bătaie de joc, până la urmă bani cheltuiţi cu nemiluita, banii împrumutaţi cu dobândă, care tot cetăţenii o să o plătească din taxe toată viaţa !!

    Şi pentru ce ?

    Aceiaşi mărie, altă pălărie dar nu mai sunt banci !

    Urmează betonarea şi dez
    0
    0
  • postat de Gabriel Ghimpu
    Joi, 05 Ianuarie 2023 21:18
    109.166.129.***
    Nu văd nicăieri "pârâul"!
    Și cred că această "deschidere" parțială e doar o strategie pentru costuri suplimentare( vandalizarea lucrărilor, alea-alea)!
    0
    0
  • postat de sid
    Joi, 05 Ianuarie 2023 18:57
    89.137.224.***
    Sa fie montate mesele de sah acolo!
    0
    0
  • postat de Mihnea
    Joi, 05 Ianuarie 2023 13:37
    5.13.161.***
    Daca era Grindeanu primar in locul lui Pucheanu (sa batem in lemn sa nu cumva sa ajunga Pucheanu la Ministerul Transporturilor), Lemacons avea de mult REZILIAT CONTRACTUL si o multime de certificate negative si chiar daca nu era reziliat contractul NU VEDEA nici un ban suplimentar fata de cel stabil
    0
    0
  • postat de Ion
    Joi, 05 Ianuarie 2023 11:19
    109.166.130.***
    Foarte frumos! Felicitări domnului primar! Avem un Centru frumos, ne mândrim cu el.
    0
    0
  • postat de macarie banu
    Joi, 05 Ianuarie 2023 10:34
    89.137.225.***
    cea mai mare greseala......sa-l rogi pe meltean sa ocoleasca.Pai cum asa?!.....pai cine e bunul simt sa-i spuna LUI ca trebuie ocolit...ha!
    0
    0
  • postat de Alexutz
    Joi, 05 Ianuarie 2023 09:49
    5.2.205.***
    Gri si trist. Betoane peste betoane cum suntem obisnuiti de vreo 2 mandate.

    Unde sunt fantanile, tasnitoarele si toate sf-urile care chipurile erau prevazute in proiect?
    0
    0
  • postat de Maria
    Joi, 05 Ianuarie 2023 09:47
    80.32.118.***
    La modul general arata bine, dar banuiesc ca la finalul lucrarii nu se va uita montarea cosurilor pentru gunoi si toaletarea copacilor care arata jalnic in starea in care sunt. Apoi, ar cam trebui ca Politia Locala sa vada daca lucrarile artizanale de la blocuri au autorizatie de montare si constru
    0
    0
  • postat de Competentul Capabil
    Joi, 05 Ianuarie 2023 08:34
    89.137.30.***
    La cati bani au fost sparti (cu sau fara comisioane) poate se gaseste un salariu minim de dat cuiva sa ude copacii... ca dalele alea de piatra sunt impermeabile. La toamna or sa se planga ca incalzirea globala si mana frunzei in vant usuca teii de la P-uri. Culmea sadismului pentru bietii pomi, sa l
    0
    0
  • postat de Gălățean
    Joi, 05 Ianuarie 2023 02:28
    5.13.168.***
    Scurt pe 2: fffffff extrem de mult beton, ciment cum vreți să-i spuneti, EXTREM. Arata mai bine daca nu erau construite acele așa zise plăcinte.
    Sper sa nu fie lăsate doar acele "2" bănci care există acuma ci vor mai fi instalate și altele.
    Sunt placi, dale care nu sunt aranjate cum trebuie, joa
    0
    0
  • postat de paloma
    Joi, 05 Ianuarie 2023 01:18
    5.13.144.***
    Partial color !!!...De-a lu' puchenu !!!
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.