Galațiul poate obține bani pentru casarea a 5.000 de rable

Galațiul poate obține bani pentru casarea a 5.000 de rable
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Îmbunătățirea calității mediului și în special a calității aerului, dar mai ales utilizarea eficientă a locurilor publice de parcare, prin eliminarea din trafic a autoturismelor cu o vechime egală sau mai mare de 15 ani, cu grad ridicat de poluare, este ceea ce își propune să realizeze Primăria Galați, prin participarea la Programul privind casarea autovehiculelor uzate. Un proiect de hotărâre în acest sens va fi supus aprobării Consiliului Local la ședința extraordinară convocată de îndată miercuri, 12 aprilie.

Aleșii locali sunt convocați în ședință extraordinară de îndată, miercuri, 12 aprilie 2023, pentru a vota participarea municipiului Galați la Programul privind casarea autovehiculelor uzate, finanțat de Fondul pentru Mediu. Conform calendarului oficial, cererile de înscriere în aplicația informatică a acestui program se pot depune din 21 aprilie 2023, astfel că administrația locală nu are timp de pierdut. Suma alocată sesiunii de finanțare este de 240.000.000 de lei, iar Administrația Fondului pentru Mediu poate finanța proiecte doar în limita bugetului aprobat.

"Stimulentul acordat pentru casarea unui autovehicul uzat este în cuantum de 3.000 de lei, fiind constituit din suma de 2.400 de lei, alocată din Fondul pentru Mediu, și suma de 600 de lei, susținută din surse proprii de către municipiul Galați, în calitate de beneficiar al finanțării.

Municipiul Galați, având o populație mai mare de 200.001 locuitori, poate obține finanțare pentru cel mult 5.000 de autovehicule uzate. Prin urmare, prin participarea la program, municipiul Galați va aloca din surse proprii suma de 3.000.000 de lei, rezultată din valoarea de 600 lei/autovehicul uzat x 5.000 autovehicule uzate propuse spre a fi casate", se arată în proiectul de hotărâre.

Prin urmare, va fi supusă votului și aprobarea acestui cuantum al contribuției proprii din partea Municipiului Galați, în limita sumei de 3.000.000 de lei.

Criterii de eligibilitate

Documentația de pe ordinea de zi a ședinței cuprinde și procedura internă privind participarea persoanelor fizice din municipiul Galați la Programul privind casarea autovehiculelor uzate. Sunt considerate eligibile persoanele fizice cu domiciliul pe raza teritorială a municipiului Galați care dețin în proprietare un autovehicul uzat înmatriculat pe numele lor de cel puțin cinci ani și se află în evidențele fiscale ale orașului. Excepție pot face gălățenii care au devenit proprietari ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale.

Procedura cere ca solicitantul să nu fie înregistrat cu obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat și bugetul local. De asemenea, trebuie să nu fi obținut ori să fie pe cale de a obține finanțare din alte fonduri publice sau comunitare pentru același vehicul cu care participă la acest program. Nu trebuie să fie condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă. Solicitantul se angajează să predea spre casare și să radieze din circulație și din evidențele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare. Totodată, se angajează că nu va achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 5 sau inferioară în termen de trei ani de la primirea stimulentului pentru casare.

Citit 2774 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Aprilie 2023 09:29

6 comentarii

  • postat de Gigel
    Miercuri, 19 Aprilie 2023 19:38
    5.13.130.***
    @Mirel: daca nu ai bani de intretinut masina nu iti cumperi masina. E simplu. Sunt o gramada de rable in trafic, sunt ieftine de ce nu le intretin ? Nu e obligatoriu sa iti cumperi cele mai scumpe piese sau sa mergi numai la reprezentanta dar sunt o gramada cu filtre scoase, o gramada care troncane
    0
    0
  • postat de Mirel Silvasan
    Joi, 13 Aprilie 2023 14:29
    5.13.223.***
    Voucher...:))) L.O.L.
    Casezi rabla, dar ca sa-ti iei masina noua, te stergi cu ai 3000 de lei la cur, ca pe langa aia trebuie sa mai pui bani, si nu putini, daca vrei sa-ti iei masina noua...altfel ramai fara masina, daca te duci si casezi rabla...
    D-asta is multe rable-n tara, asta n-au inteles t
    0
    0
  • postat de Nicusor
    Miercuri, 12 Aprilie 2023 12:08
    5.13.131.***
    Voi cei 8 (OPT) (SI ALTII CARE GANDESC LA FEL), care sunteti de acord sa se ocupe domeniul spatiul public cu HOITURI de asa zise masini (fara numere de inmatriculare, deci radiate din circulatie), AR TREBUI sa fiti inchisi la BALACEANCA in buncare anti-atomice si sterilizati pentru a nu mai zamisli
    0
    0
  • postat de Bibicu
    Miercuri, 12 Aprilie 2023 09:25
    5.13.239.***
    Si intre General si Ecosal pe o distanta de vro 100m sunt expuse pe Basarabiei cel putit 7 bucati. Nemiscate de mult timp si pe 'janta'.
    Dar nu le vede nimeni dintre cei care trebuie sa vada...
    0
    0
  • postat de Gigel
    Miercuri, 12 Aprilie 2023 09:19
    5.13.130.***
    Sunt foarte multe masini bune nemiscate de mult timp si foarte multe rable in trafic. Nu incercati sa o dati cu banii ca-s putini ca nu e obligatoriu sa aiba toti masina mai ales daca nu o pot intretine. Cei care sunt in trafic cu toate cazanele nu se gandesc nici macar la propria persoana daramite
    0
    0
  • postat de Nicusor
    Marți, 11 Aprilie 2023 19:44
    5.13.150.***
    In Micro 20, in spatele blocului A12B, putrezeste hoitul unei Dacii 1300 extrasa din unul din garajele demolate de putin timp.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.