Grevă japoneză la Direcția de Statistică, după o majorare salarială de 7 lei impozabili

Grevă japoneză la Direcția de Statistică, după o majorare salarială de 7 lei impozabili
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Sindicaliștii din cadrul Institutului Național de Statistică București, alături de colegii lor din 26 de direcții teritoriale, au declanșat, miercuri dimineață, o grevă japoneză. La protest au participat și sindicaliștii din cadrul Direcției Județene de Statistică (DJS) Galați.

"Am intrat în grevă japoneză, pe durata întregii zile, ca urmare a situației salariale discriminatorii la care suntem supuși noi și colegii noștri. Suntem tratați de factorii decidenți ca o categorie inferioară a funcționarilor publici, iar asta se întâmplă de o lungă perioadă de timp. Prin acest protest, solicităm aplicarea de urgență a memorandumului asumat de Guvernul României pe 13 iulie 2022 pentru soluționarea problemelor de salarizare existente la nivelul Institutului Național de Statistică și al direcțiilor regionale și județene de statistică, stoparea discriminărilor salariale la care suntem supuși, precum și uniformizarea grilei de salarizare", ne-a declarat Cristina Iordache, reprezentantă a organizației sindicale Cartel ALFA în cadrul Direcției Județene de Statistică Galați.

Conform acesteia, în cadrul DJS Galați lucrează la ora actuală 32 de angajați, inclusiv personal contractual. Dintre aceştia, 26 sunt salariați permanenți, iar ceilalți au fost angajați pe o perioadă determinată, pentru prelucrarea rezultatelor recensământului, contractele lor urmând să expire în toamnă.

Majorări salariale de 2 lei și 7 lei impozabili

Pe 31 martie 2023, salariile de bază (brute) ale angajaților DJS Galați erau cuprinse între 4.314 lei (șofer gradația 5) și 8.678 de lei (director executiv grad II). În funcție de gradație, un expert are un salariu de bază lunar cuprins între 5.438 și 5.896 de lei. Un consilier expert inspector superior are un salariu brut între 6.109 lei (majoritatea angajaților din DJS Galați) și 6.720 de lei (doar contabilul, care beneficiază de un plus de 10 la sută). La aceste salarii se adaugă un spor de 15% pentru condiții periculoase sau vătămătoare (sume plafonate la nivelul din decembrie 2020), vouchere de vacanță de 1.330 sau 1.450 de lei, precum și o indemnizație lunară de hrană de 347 de lei.

Conform datelor publicate pe site-ul DJS Galați, majorările salariale acordate în ultimii ani au fost mai degrabă o glumă proastă, cu creșteri de 2 sau 7 lei - în sume brute. De exemplu, un consilier superior cu gradația 5, cum sunt majoritatea salariaților DJS, avea în martie 2022 un salariu brut de 6.102 lei. Acum, în martie 2023, după... majorare, are un salariu de 6.109 lei. Cu 7 lei mai mult, impozabili!

Citit 2522 ori Ultima modificare Sâmbătă, 06 Mai 2023 16:58

11 comentarii

  • postat de Doru
    Joi, 27 Aprilie 2023 12:50
    95.76.37.***
    Astia sunt o parte din nenorocitii care fixeaza castigul salarial mediu brut lunar pe tara
    fixat beinteles in mare parte dupa castigul mediul al bugetarilor!
    Dupa acest castig salarial mediu brut aflam ce punctaj realizam in fiecare luna!
    Cum venitul brut al celor de la privat nu depaseste 5000 de lei lunar
    punctajul lunar ar fi undeva la 0,80 (deci nici macar un punct)
    Punctul de pensie este de 1785 lei...Asa ca nu mai trageti sperante la o pensie peste 2000 lei
    Solutii sunt dar suntem prea lasi!
    0
    0
  • postat de Mariusica bubulica
    Joi, 27 Aprilie 2023 12:00
    86.124.201.***
    Pt Struto-Camila: ai auzit de sindicat? Majoritatea companiilor private nu au sau nu sunt afiliate pt că nu sunt obligate. Bugetarii daca nu ar avea aceste sindicate în spate nu ar mai bâzâi pe nicăieri.
    0
    0
  • postat de STRUTO- CAMILA
    Joi, 27 Aprilie 2023 08:41
    5.2.209.***
    Au reusit nemernicii astia sa dezbine oamenii, romanii!!! In loc sa faca si privatii greve sa le maresca salariile , privatii sunt invidiosi pe bugetari ca sunt nemultumiti cu cat castiga si fac greva. Pai bai puturosilorde la privat , cine va opreste sa nu faceti si voi ceva sa va cereti drepturile sau voua va e frica ca va da afara si la cat sunteti de incapabili va mai incadreaza mama mare!
    N-am vazut in Galati nici o societate iesind in strada , dar se vaita ca au salarii mici.
    0
    0
  • postat de salariat la privat
    Joi, 27 Aprilie 2023 08:16
    81.12.148.***
    cam multi sunteti in poza !!!
    si apropo... la ce va trebuie si sofer???
    0
    0
  • postat de Mariusica bubulica
    Miercuri, 26 Aprilie 2023 19:54
    86.124.201.***
    6.100 + 15% = 7.000. scăzând dările Ramna cu aprox. 4.000 net plus alte beneficii. Ținând cont de munca făcută și programul "flexibil" nu vad o problema la aceste venituri.
    Singura problema la bugetari este faptul că își compara veniturile cu alți bugetari care sunt in funcții de conducere și e normal sa fie mai mici dar un om limitat în gândire nu poate avea viziune.
    0
    0
  • postat de Prometeus
    Miercuri, 26 Aprilie 2023 19:30
    95.76.59.***
    Acum problema este si de credibilitate.
    Daca cei de la statistica (Prefectura, si toate deconcentratele din tara, cred ca nu se cunoaste real situatia unor entitati infiintate de Iliescu si ramase asa, doar sa incaseze salarii si sporuri inventate), si-ar demonstra utilitatea, prin indicarea unui numar corect al cetatenilor romani care mai locuiesc in tara (pentru ajustarea numarului de parlamentari si alti alesi locali), nu adunati cu esticii care au obtinut cetatenie pe bani, poate ca meritau o crestere de 0.05 lei impozitabili.
    In 2023, cu echipamente de sute de milioane, cu autoprotecte de ecran, ochelari decontati cu astfel de protecte antireflex, ei mai cer si incaseaza spor de ecran.
    La fel panaramele din parlament si excutiv, cand criteriul de baza de incadrare este sa utilizeze calculatorul si softuri conexe.
    Ce sa mai spunem de asistente medicale fabricate in facultatile si scolile private, care nu gasesc o vena pentru recoltare analize.
    Cam asta avem cand nu iesim la vot ci doar la proteste.
    0
    0
  • postat de florin
    Miercuri, 26 Aprilie 2023 18:47
    86.124.200.***
    În combinat macaragii care lucrează deasupra cuptorului sau a tablei fierbinți nu primesc spor de periculozitate sau munca grea!Acești bugetari primesc!!!!Este strigător la cer!Tichete de vacanta,de masa ....!Mult prea mult mai ales pentru salariații unei instituții de care politicienii se folosesc sa ne minta!Vezi inflația de anul trecut!!!Oricum poate sa ne spună și noua directorul acestei instituții ce condiții vătămătoare sunt în clădire sa primească acești bugetari sporuri de periculozitate????Și ce acțiuni a intreprins pentru ca aceste condiții naspa sa dispară?Ca și aia din prefectura și voi dragilor dacă nu convine mergeți în privat!!!!
    0
    0
  • postat de Corina
    Miercuri, 26 Aprilie 2023 17:42
    86.124.202.***
    Îi așteptăm cu drag în mediul privat, cu siguranță pot performa și într-un mediu mai competitiv și pot câștiga mult mai bine! Semnat : un antreprenor anonim.
    0
    0
  • postat de Corina
    Miercuri, 26 Aprilie 2023 17:41
    86.124.202.***
    Îi așteptăm cu drag în mediul privat, cu siguranță pot performa și într-un mediu mai competitiv și pot câștiga mult mai bine! Semnat : un antreprenor anonim.
    0
    0
  • postat de viata pe balta
    Miercuri, 26 Aprilie 2023 17:34
    5.13.132.***
    ”spor de 15% pentru condiții periculoase sau vătămătoare”, cum de primesc acest spor? ce a facut institutia, conform legii, ca sa asigure conditii de siguranta? poate cineva citeste cum se acorda acest spor, si ce obligatii are angajatorul...pentru ca da cu virgula.
    0
    0
  • postat de Cristi
    Miercuri, 26 Aprilie 2023 16:22
    86.34.187.***
    Bietii bugetari, va asteptam la privat cu drag, salarii mari, cresteri pe masura calitatii muncii prestate si tot ce meritati. Hai va rog! Indrazniti!
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.