Noua parcare amenajată în vecinătatea Spitalului Județean, în cadrul lucrărilor de „Reparații sistem rutier și regenerare urbană cartierele Micro 19, Micro 20, Micro 21” a scăpat, în sfârşit, de construcţiile care o parazitau. Este vorba despre garajul de 11.000 de euro, a cărui demolare a început în august 2022, şi despre un fost spațiu comercial, pentru răscumpărarea căreia Primăria Galaţi a plătit 45.232 de lei fără TVA.
După cum ziarul „Viaţa liberă” a relatat în repetate rânduri, administraţia locală a fost nevoită să cumpere un garaj proprietate privată, deţinut de un gălăţean care era proprietar şi pe terenul de sub construcţie, obţinut pe baza prevederilor Legii privind retrocedarea. Cu aprobarea aleşilor locali, Primăria a plătit 11.000 de euro. Demolarea a început în 18 august 2022, dar resturile construcţiei - fundaţia, platforma pe care fusese ridicat şi cele trei „gropi” pe care proprietarul le amenajase în subsolul construcţiei - au rămas până de curând acolo. Iar gălăţenii care locuiau în zonă le găsiseră o nouă destinaţie: aceea de tomberon ocazional.
În imediata vecinătate, se afla o altă construcție parazitară. Pentru a fi desființată, aleșii au votat răscumpărarea concesiunii care viza imobilul, spațiu comercial fără teren, pentru suma de 45.232 de lei fără TVA. La finele lunii martie 2023, când au fost reluate lucrările de regenerare urbană a cartierului Micro 19, muncitorii s-au apucat să demoleze coşmelia. Ce-i drept, desfiinţarea ei a durat mai puţin decât demolarea garajului.
Dovadă că vineri, pe 1 septembrie 2023, cu excepţia unei bălţi uriaşe care acoperea o bună parte din suprafaţă, nu se mai vedeau resturi ale construcţiilor provizorii. Terenul a fost nivelat. Putem, deci, spera că parcarea ar putea să fie finalizată anul acesta.
Reamintim că amenajarea face parte dintr-un contract multianual de "Reparații sistem rutier și regenerare urbană cartierele Micro 19, Micro 20, Micro 21", pe care Primăria l-a atribuit pentru 27.204.085 de lei fără TVA, Asocierii Citadina '98 SA - Cricons SRL - Dreams Riviera SRL.