Consiliul Județean Galați a finalizat licitația pentru desemnarea operatorilor de transport județean de persoane pentru următorii cinci ani. Au fost desemnați câștigători pentru toate traseele, conform noilor prevederi legislative, informează instituția.
CJ Galați mai precizează că, în acest moment, în ceea ce privește transportul elevilor, Consiliul Județean are contracte valabile în derulare cu operatorii de transport.
“Vreau ca lucrurile să fie clare pentru toată lumea și gălățenii să știe că în acest moment avem contracte în derulare cu transportatorii de persoane din județul Galați. Am finalizat licitația pentru desemnarea operatorilor care vor realiza transport județean de persoane în următorii cinci ani. De altfel, suntem printre puținele județe din țară care au finalizat licitația și au desemnat operatori de transport pe toate traseele, conform noilor norme legislative. În concluzie, ca o ultimă completare, în ceea ce privește transportul elevilor, Consiliul Județean are îndeplinite toate obligațiile legale, astfel încât rămâne ca Inspectoratul Școlar Județean să-și facă treaba și să rezolve cât mai repede eventualele întârzieri întâmpinate în gestionarea acestei situații”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.