De ce s-a scumpit biletul de transport?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Operatorii privaţi din transportul local de persoane au aşteptat cu înfrigurare,  marţi seara, verdictul aleşilor locali în privinţa tarifului de călătorie cu maxi-taxi şi Transurb.

Majorarea cu 50 la sută a preţului biletului de transport a fost mărul discordiei în Consiliul Local. Creşterea de tarif a fost impusă prin vot de 13 consilieri PSD şi PNL. E greu de spus, însă, din ce moment se va aplica majorarea, pentru că procedura este ceva mai complicată. 

Dacă PDL s-a abţinut de la adoptarea acestei decizii, grupul PC a încercat să o amâne până în primăvara anului viitor. Consilierul local PC Picu Apostol Roman este hotărât să atace în contencios această creştere, de la un leu la 1,5 lei, deoarece susţine că Primăria nu a respectat criteriile stabilite de lege pentru a majora preţul biletului.

„Preţul biletului se aprobă de către CL pe baza unei fundamentări a operatorului. Nu există date suficiente care să stea la baza unei fundamentări temeinice”, a spus consilierul, explicând ulterior că această justificare este şchioapă.

Picu Roman este convins că dacă operatorii privaţi ar fi cheltuit cu atenţie banii, nu s-ar plânge de pierderi. Picu Roman a acuzat două firme de transport că supraevaluează cheltuiala cu anvelopele.

În plus, consilierul nu poate înţelege cum operatorii strigă că nu mai au bani şi îi paşte falimentul, dar solicită majorarea capacităţii de transport, deci maxi-taxi în plus!

De partea cealaltă, viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco a criticat vehement subvenţia de 268 de miliarde de lei vechi - 6 milioane de euro – de care a beneficiat în acest an SC Transurb. Potrivit lui Ciumacenco, la Brăila, subvenţia nu depăşeşte 45 de miliarde de lei vechi.

„La anul subvenţia pentru Transurb nu mai poate fi la nivelul acestui an. Va fi de cel mult jumătate!”, a spus vicele, cerând Transurb să recupereze banii de transport din verificarea călătorilor care s-au obişnuit să nu cumpere şi composteze bilet.

Ciumacenco a promis din nou că se va bate pentru introducerea ticketingului electronic „singura variantă prin care putem scoate evaziunea fiscală din transport”.

Citit 1328 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.