Start pentru proiectul de construire a unui nou stadion la Galați

Start pentru proiectul de construire a unui nou stadion la Galați
Evaluaţi acest articol
(48 voturi)

Într-o conferință de presă organizată, luni, la Stadionul "Oțelul", alături de antrenorul Dorinel Munteanu, primarul Ionuț Pucheanu a anunțat startul proiectului unui nou stadion la Galați. Licitația pentru studiul de fezabilitate va fi lansată în această săptămână, iar studiul va fi gata în următoarele șase luni.

Noua arenă va fi amplasată pe locul actualului Stadion "Dunărea", va avea o capacitate de 25-30.000 de locuri și va costa în jur de 100 milioane de euro, cea mai mare parte a banilor urmând să provină, cel mai probabil, de la Compania Națională de Investiții (CNI), iar diferența de la bugetul local.

"Sunt în postura de a vă anunța că dăm drumul la studiul de fezabilitate pentru viitorul stadion de la Galați, ce urmează a fi (re)reconstruit pe baza Stadionului «Dunărea». Vom vedea dacă putem ține ceva din această jumătate de stadion pe care deja o avem construită, pentru că toate stadioanele moderne au cu totul alte utilități. Va fi un stadion de 25.000, maximum 30.000 de locuri. Recunosc că această decizie am luat-o săptămâna trecută, când am avut ultima discuție pe acest subiect cu dl. Dorinel Munteanu, întrebându-l cam câte locuri ar trebui să aibă un astfel de stadion. Iar dumnealui mi-a spus: cam 10% din populația orașului, acesta este standardul", a declarat Ionuț Pucheanu.

"Cred că acest anunț va bucura întreg orașul, pe toți susținătorii sportului, ai fotbalului, cu acest nou stadion pe care Galațiul îl merită. Am început acest proiect acum trei ani, pe plan sportiv suntem din ce în ce mai bine, în parametri, dar lipsea ceva... Mă bucură foarte mult construirea unui nou stadion, de care se vor bucura toți gălățenii, toți oamenii care iubesc sportul", a afirmat antrenorul echipei de fotbal Oțelul, Dorinel Munteanu.

Conform primarului, începerea lucrărilor pentru construirea propriu-zisă a stadionului mai devreme de un an și jumătate, doi "chiar ar fi o promisiune nerealistă". "Este un proiect care, cel mai probabil, va avea nevoie de șase luni pentru studiul de fezabilitate. Din calculele noastre, valoarea proiectului se va ridica în jurul sumei de 100 milioane de euro. În cea mai mare parte, banii vor veni de la Compania Națională de Investiții - acolo unde, fac o paranteză, azi am trecut de comisia tehnico-economică și cu patinoarul de la Galați (sperăm ca cel târziu luna viitoare să avem și Hotărârea de Guvern, urmând ca CNI să înceapă licitația pentru patinoar). Deci, pentru noul stadion, mare parte din bani vor veni de la CNI, alături de bugetele locale, pe care suntem dispuși să le punem la bătaie pentru ca orașul nostru să fie pe harta orașelor cu stadion.

Suntem singura echipă din Moldova care a făcut astfel de performanțe și, din păcate, toate stadioanele se construiesc dincolo de Carpați. Cred că Moldova, nu doar Galațiul, are nevoie de o astfel de construcție. În Dobrogea, dacă nu ar fi fost numele lui Gică Hagi, cred că nici la Constanța nu s-ar fi construit vreun stadion. Noi îl avem pe Dorinel Munteanu", a spus primarul Galațiului.

Noua arenă  a orașului nu va fi cu nimic mai prejos ca dotări faţă de cea de la Craiova. Nu va avea pistă de atletism, pentru partea de atletism municipalitatea pregătind relocarea bazei Transurb, acolo unde vor rămâne 7,5 hectare libere.

Cofinanțarea pe care Primăria Galați o va aloca pentru construirea noului stadion nu va afecta în niciun fel alocarea bugetară acordată echipei Oțelul. Ba chiar aceasta ar putea crește, de anul viitor, la o sumă care să depășească un milion de euro, "nu cu mult", a mai spus primarul Ionuț Pucheanu.

Dacă Oțelul va juca, după acest sezon, în cupele europene, lucru de care Dorinel Munteanu s-a declarat convins, prima opțiune pentru găzduirea meciurilor de acasă este Constanța, iar a doua, Bucureștiul.

Citit 7438 ori Ultima modificare Marți, 23 Aprilie 2024 19:49

27 comentarii

  • postat de Otelul e psd
    Marți, 23 Aprilie 2024 20:24
    91.207.102.***
    la anu echipele cu patroni fac revoluție... Fără echipe finanțate din bani publici. Otelul o sa fie preluata de un PSD-ist. Sociosi ăștia sint niște fraieri care în loc sa ducă copiilor acasă bomboane le da banii unor smeckeri. Pina la urma asta e. Sociosi o sa vadă ca otelul nu e a lor. De mult.
    9
    6
  • postat de lucian
    Marți, 23 Aprilie 2024 19:28
    92.223.167.***
    Mai bine idiot decat carcotas PSD-ist! Banii ii da PSD-ul? Sunt banii contribuabililor. Doar ca sunt carcotasi care fac campanie electorala PSDului! Sa vedem cand nu va mai fi puchi a cui va fi Otelul. Orice primarie sponsorizeaza echipa locala tovarase "Otelul e psd"!
    6
    6
  • postat de Otelul e psd
    Marți, 23 Aprilie 2024 17:41
    93.120.27.***
    Trebuie sa fii idiot sa crezi ca consiliu local galati nu e psd. Banii nu vin din primărie, fraierilor, vin din banii consiliului local care e majoritar PSD. Șeful consiliului local e puchi, PSD. Da. Otelul e PSD.
    9
    8
  • postat de lucian
    Marți, 23 Aprilie 2024 13:31
    92.223.167.***
    Mesaj electoral! Dorinel este obligat sa se afiseze pentru ca primaria este sponsor (nu PSD). Si banii nu-i ia el, ci clubul OTELUL. Habar nu au toti mocangii care comenteaza aiurea, ca valoare se plateste! Mocangii vor campioni moaca! Problema este cine-si face campanie electorala cu banii nostri!
    7
    23
  • postat de Lucian Leonte
    Marți, 23 Aprilie 2024 10:41
    151.37.233.***
    Noi il avem pe Dorinel Munteanu un simbol al orasului nostru si un ambasador al sportului romanesc alaturi de marii sportivi ai Romaniei!
    8
    27
  • postat de magis
    Marți, 23 Aprilie 2024 08:39
    89.121.200.***
    Bai, baieti, nu il lasati pe Betonut sa faca stadion, ca asta e in stare sa puna asfalt in loc de gazon. Si bile in loc de scaune.
    15
    21
  • postat de Nicusor
    Marți, 23 Aprilie 2024 08:32
    5.13.144.***
    Pucheanu a avut saptamana trecuta O VIZIUNE ??? Se cunoaste ca am intrat in era promisiunilor electorale FANTASMAGORICE iar pe contul F.B. a lui Betonel BLOCARI la greu pentru ca ADEVARUL DERANJEAZA. Contul este NUMAI pentru OSANALE si LINGUSELI.
    1
    37
  • postat de tu
    Marți, 23 Aprilie 2024 08:18
    5.13.142.***
    Pt zona "metropolitana" Galati/Braila cu o populatie de peste 600 000locuitori un stadion de 25 000 este mult subdimensionat. Daca vom vrea ca in viitor sa aducem si competitii Europene cred ca e cazul sa gandim in perspectiva.
    7
    26
  • postat de 1qlee
    Marți, 23 Aprilie 2024 06:03
    5.13.206.***
    Din 18 comentarii nu a fost unu care să-l creadă. Asta spune multe despre credibilitatea lui.
    De ce oare?
    3
    36
  • postat de Roman
    Marți, 23 Aprilie 2024 02:54
    5.13.180.***
    L au fotografiat băieții la meci ,probabil și a dat seama ca mai ia niște voturi.Asa a făcut și Stan și nu sa ținut de cuvânt.Daca voiai voturi și te ducea capul făceai de mult .Oricum Otelul și implicit suporterii merita un stadion nou.Treziti va și faceți investiții în oraș.Sunteti praf.
    8
    78
  • postat de ted
    Marți, 23 Aprilie 2024 01:43
    79.77.120.***
    Daca Brugge construieste un stadion de 40000 de locuri cu 100 mil Eur, noi de ce nu putem face unul cel putin de aceeasi capacitate? Daca in Brugge, unde costul fortei de munca este semnificativ mai mare se poate face un stadion de 40000 de locuri, sunt convins ca am putea sa facem unul mai mare.
    12
    59
  • postat de Marian
    Luni, 22 Aprilie 2024 21:43
    77.243.191.***
    A inceput programul ,,Dragoste pana la prima stampila!''
    10
    86
  • postat de Ivascu
    Luni, 22 Aprilie 2024 20:57
    89.39.81.***
    Stadioane si biserici. Investitie sigura, locuri de munca garantate
    32
    60
  • postat de Cineva
    Luni, 22 Aprilie 2024 20:42
    5.13.213.***
    Ce minte are si primarul asta.
    Cat timp a fost primar nu a venit cu astfel de propuneri .
    De ce acum ?
    16
    102
  • postat de George
    Luni, 22 Aprilie 2024 20:37
    5.13.219.***
    Propun sa se construiasca dupa ce se construieste bazinul de înot. Pentru sanateatea populatiei nu sunt bani de investiții.
    22
    70
  • postat de Vasil
    Luni, 22 Aprilie 2024 20:25
    86.106.137.***
    Înțeleg oamenii ce vor bani mulți, cit mai mulți. Dorinel vrea mulți bani. E un antrenor bun, s-a dovedit. da e și un om ce nu visează decit bani, indiferent cum se fac. E un caracter zero.
    77
    21
  • postat de Nu vreau
    Luni, 22 Aprilie 2024 20:12
    91.207.102.***
    Din 1990 PSD, sub alte nume f. s.n,dupa aia fsdn, după ia o mulțime de sigle inventate ca omu sa uite, sa nu știe. PSD e Iliescu.
    Și acum. Dorinel vrea PSD. Otelul e PSD.
    62
    28
  • postat de VASILICA
    Luni, 22 Aprilie 2024 20:05
    89.39.81.***
    pina la urma otelul e clubul PSD....
    53
    23
  • postat de Eu
    Luni, 22 Aprilie 2024 19:57
    91.207.102.***
    Sociosi nu înțeleg ca sint oameni ce vor sa preia otelul. Moka. Oricum ei nu au nici o putere, decit la mișto în organizarea clubului, nimeni nu ii baga în seama. clubul o sa fie preluat. Poate e mai bine. Trăiască PSD.
    46
    19
  • postat de galatean
    Luni, 22 Aprilie 2024 19:45
    89.39.81.***
    dorinel vrea bani...multi. de oriunde. bani.
    45
    28
  • postat de Va place corupția?
    Luni, 22 Aprilie 2024 19:41
    46.97.176.***
    Aceasta echipa frumoasa, asc otelul e furata de PSD cu marele concurs al omului anului în fotbal. Dorinel. Cristi Munteanu e doar un pion ce cistiga bani. Asta e, otelul-PSD... Pina la urma asta e...poti sa și lingi unde ai scuipat.
    50
    26
  • postat de Galatean
    Luni, 22 Aprilie 2024 19:10
    5.13.222.***
    Și Marius Stan promitea stadion. Mint ăștia de îngheață apele. Acum 4 ani parcă se promitea și aeroport.
    Ce e mai rău e ca nu există nici un competitor serios pentru acest primar mediocru.
    15
    86
  • postat de Eu
    Luni, 22 Aprilie 2024 19:04
    91.207.102.***
    Dorinel vrea consilier PSD. Bravo lui.
    25
    43
  • postat de Unu
    Luni, 22 Aprilie 2024 19:02
    91.207.102.***
    Problema e ca de la anu se preconizează interzicerea echipelor cu bani bugetari. Atunci va veni unu de la PSD care va zice ca e salvatorul otelului. Sociosi, la vale....
    24
    34
  • postat de Sila
    Luni, 22 Aprilie 2024 18:58
    91.207.102.***
    Am știut din start ca în spatele otelului lui"dorinel" sta PSD. Stadionul nu se va face, alegerile trec pina se apuca. Minciuni și dorinel, un super antrenor e părtaș. Păcat.
    31
    53
  • postat de viata pe balta
    Luni, 22 Aprilie 2024 18:39
    86.127.114.***
    Alta minciuna electorala. Primarul incearca sa prosteasca suporterii Otelului, poate il vor vota. La nivel de conducere a reusit, in pauze ruleaza acel video cu prezentarea orasului. Daca isi dorea, facea studiul respectiv in anul promovarii, acum putand anunta realizarea stadionului.
    16
    82
  • postat de stadion
    Luni, 22 Aprilie 2024 18:23
    86.120.239.***
    25-30.000 locuri??? Wow... 100 mil. euro???WOW!!! Campanie electorala? Nooo...
    15
    96

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro