Cum face PDL peste 300 de km de autostradă?

Cum face PDL peste 300 de km de autostradă?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Plus 10.000 de km de drumuri comunale, judeţene, alimentări cu apă şi împăduriri şi îndiguri... *

Liderul PDL Galaţi, deputatul Mircea Toader, crede că angajamentul ministrului Transporturilor de a face peste 300 de km de autostradă în 3 ani este fezabil. Şi asta pentru că a fost înlăturat principalul blocaj prin intrarea în vigoare a noilor reguli privind exproprierea în interes public local sau naţional. Actul normativ se află la promulgare şi prevede, spune Toader, că exproprierea în interes public se face direct fără a mai exista un raport de evaluare şi modalitatea de negociere.

„De multe ori, nu se ştie proprietarul, iar intabulate în România sunt maxim 20 la sută din terenuri. Erau situaţii deosebite cum s-a întâmplat la autostrada Bucureşti-Constanţa când nu sunt găsiţi moştenitorii de drept sau cei care trebuie să primească despăgubirea. Legea spune că, odată stabilit traseul, se comunică administraţiei locale că pe zonă este intabulat un drum sau autostradă nemaipermiţând să dea vreo autorizaţie de construire pe acel culoar”.

„Evaluarea se face conform Codului Fiscal după grila de calcul a notarilor. Banii se introduc în cont până când proprietarul îi obţine. Dacă acestuia nu-i convine suma, merge în instanţă pentru o altă valoare”, a explicat Mircea Toader.

Credit-angajament

Celor 300 de km de autostradă promişi de PDL li se vor adăuga alţi 10.000 de km de drumuri comunale şi judeţene. Potrivit deputatului, va intra în Parlament o ordonanţă care prevede nu doar drumuri ci şi investiţii pe mediu şi alimentare cu apă.

„Pe o sumă prognozată de 4 miliarde de euro vor începe de anul viitor licitaţii pentru asigurarea unor lucrări de infrastructură rurală pentru drumuri, alimentări cu apă îndiguiri, împăduriri pe sistem de credit-angajament”.

„Lucrarea este scoasă la licitaţie cu obligaţia celui care o execută să asigure finanţarea în primii 2-3 ani, urmând ca din 2013 să primească eşalonat sumele respective. Este o modalitate de a asigura finanţare pentru o perioadă critică din punct de vedre bugetar”, a explicat Mircea Toader.

Politicianul a precizat că prioritate vor avea proiectele depuse pe Măsura 322 care nu au îndeplinit punctajul de eligibilitate sau care nu au avut finanţare.

Citit 597 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.