Operatorul Apă Canal Galați anunță că a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru reabilitarea unei conducte de apă din cartierul Aurel Vlaicu, ce deservește blocurile U10, U11, U12, U13, U14A, U14B, U6, U7, U5, U8, U9, U4, U1A, U1B, U2, U3, inclusiv branșamentele acestora. Această investiție este realizată din profit reinvestit, amortizare, fond IID (fondul de întreținere, înlocuire și dezvoltare).
Rețeaua de apă care urmează a fi reabilitată este delimitată de străzile Căciulata (Podul Înalt) - Alba Iulia – Aviatorilor – Călugăreni. În scopul diminuării impactului asupra populației și traficului din zonă, lucrările se vor executa pe tronsoane, afirmă Apă Canal.
Valoarea investiției este de aproximativ 970.000 lei, iar lucrările sunt executate de Asocierea Tancrad – Moldovulcan.