Poveşti terifiante la Teatrul Muzical (IV) Directorul Florin Melinte – „un distrugător de vise”
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Poveşti terifiante la Teatrul Muzical (IV) Directorul Florin Melinte – „un distrugător de vise”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* În ziua în care am luat Premiul pentru cel mai bun actor din teatrele de revistă dl. Melinte îmi făcea referat că întârziasem trei secunde - după părerea dumnealui - să intru în scenă. Juriul nu observase!” * „Am fost invitat în programul de Revelion la Antena 1, dar dl Melinte nu m-a lăsat să mă duc” * „Spectacolul „Săracu’ Gică” a avut premiera în ziua în care mi-am înmormântat mama” * Mi s-a reproşat că vorbesc moldoveneşte, dar când s-a pus spectacolul „Amintirile lui Nică” nu m-au distribuit în rolul Pupezei!! * Interviu cu artistul Paul Buţa *

Nimic nu poate fi mai dureros pentru un artist decât să se despartă de scenă şi de publicul pe care îl adoră. După 18 ani de activitate în Teatrul Muzical „Nae Leonard”, când ar fi trebuit să-şi celebreze majoratul artistic, actorul Paul Buţa a demisionat. De ce? Nici măcar salariul de 148 de lei cât a luat din cei 2.000 de lei cât i se cuveneau de drept, nici umilinţa, nici faptul că se simţea sechestrat într-o cabină de teatru, nici interdicţiile de a juca sau excluderile din spectacolele în care a făcut roluri de succes – toate din ordinul directorului Florin Melinte -  nu l-au făcut să renunţe. A făcut-o pentru că vrea să-şi vadă copiii mari şi realizaţi şi s-a temut ca supărările să nu-l bage în mormânt. Despre toate acestea ne-a povestit într-un interviu:

- Ce a însemnat şi ce înseamnă pentru actorul Paul Buţa Teatrul Muzical „Nae Leonard”?

- Poate cea mai mare dezamăgire a vieţii mele am trăit-o în ultimul an la Muzical. Şi nu vă închipuiţi cum mi-am dorit să fiu actor când stăteam în Rai, satul meu, cu glodul până la genunchi şi mă rădeam la şcoală cu cuţitele de lemn, ca să intru în clasă. Am ajuns pe scenă în urma a 19 medalii de aur obţinute la tot atâtea festivaluri de umor în ţară. În jurii nu erau mama, unchiul sau diverse pile! Mă mândresc cu diplome semnate de Radu Beligan sau de Draga Olteanu, cu Premiul „Alexandru Giugaru”. M-am încăpăţânat ca venind la Galaţi să se vorbească de Revista din Galaţi cum se vorbea de Teatrul „Fantasio” din Constanţa. M-am angajat la Muzical în octombrie 1993, iar în noiembrie primeam Premiul pentru cea mai bună interpretare la Festivalul Concurs al Estradelor din România în 1993. După doi ani, am obţinut Premiul pentru cel mai bun actor din teatrele de revistă din România. Realizatoarea de televiziune Corina Voicu i-a chemat pe câştigători să intre în programul de Revelion la Antena 1. Pe mine, dl Melinte nu m-a lăsat să mă duc. Nu m-a lăsat nici în emisiunea specială cu câştigătorii concursului. În ziua în care am luat premiu, dl Melinte îmi făcea referat că întârziasem trei secunde - după părerea dumnealui - să intru în scenă. Juriul nu le simţise! Dl Melinte, un distrugător de vise! Pentru mine au venit să monteze piese la Galaţi Constantin Dinischiotu şi Aurel Manolache. Acesta a montat „Săracu’ Gică” pentru că a spus că aici e nebunul care ştie ce are de făcut în acest spectacol. Eu eram nebunul. Spectacolul „Săracu’ Gică” a avut premiera în ziua în care mi-am înmormântat mama. La 12 o puneam în pământ şi la 18 eram pe scenă. Colegii au vrut să suspende premiera şi am spus nu, dacă vreţi să îmi faceţi o bucurie, lăsaţi-mă să joc! Mai întâi mi s-au dat roluri mici. În spectacolul „Se întorc românii acasă” eram un moşulică, nu aveam mai mult de opt replici, dar am reuşit să-l fac rolul principal! Pe urmă am ajuns ca din toate spectacolele să fiu înlocuit de membri din cor, de orice altceva în afară de actori.

Ştiam că nu e vina lor!

- De ce aţi fost scos din spectacole?

- Mi s-a reproşat că vorbesc moldoveneşte. Dar când s-a pus „Amintirile lui Nică” nu m-au distribuit în rolul povestitorul - deşi cred că nu există un om în Galaţi care să povestească Creangă aşa cum o fac eu - dar nu m-au pus să joc nici măcar rolul Pupezei, poate aia nu mai cânta moldoveneşte! Mi-am dorit să joc Chiriţa şi chiar am început să scriu scenariul. La nici un an s-a montat o „Chiriţă” regizată de dl Melinte. Nici măcar nu am fost distribuit, nici măcar în rol de slujnică! Şi mi-a rămas pe suflet. Au fost doar ambiţii personale ale dlui Melinte, nu faptul că ştie să aprecieze valoarea unui om!

- De ce nu mai sunteţi în teatru?

- În ultimul an de zile, dl Melinte m-a sechestrat în teatru. Eram trecut separat pe avizier de la 10 la 18 repetiţie la cabina 3, fără vreun regizor, fără coleg de scenă, să repet singur. Nu mi se spunea ce sau de ce, trebuia să stau închis în cabină! Ştiu că pare de necrezut! Doamne, cât nu mi-aş fi dorit să stau în cabina aia 10 ore, 24 de ore, dar să fiu cu colegi mei şi să repet la un spectacol! Să fi jucat! Când se jucau spectacole la final de săptămână eram înlocuit fără vreo explicaţie. Mi-am dat demisia în octombrie, când nu am mai putut! Începuse stagiunea şi urma să participăm la Festivalul de la Brăila, cu spectacolul „Se întorc românii acasă”. Am repetat două săptămâni şi cu trei zile înainte de spectacol am fost înlocuit.

- Ce v-a determinat să părăsiţi teatrul?

- M-am lăsat de teatru când au început să-mi dea lecţii de viaţă copiii. Băiatul meu cel mic mi-a spus că vrea să dea la Academia de Marină, la Constanţa, că asta este pasiunea lui. A depus săptămâna trecută jurământul. Ce bucurie mai mare poţi să ai pe faţa pământului decât să-ţi vezi copiii realizaţi? Merita să merg la teatru în fiecare zi şi să cadă Cerul pe mine, să mă trezesc într-o noapte că îmi plesneşte vreo „ţevuşoară” la cap şi rămân legumă toată viaţa sau mă bagă în pământ să nu-mi văd copiii?!

- V-aţi întoarce pe scenă?

- Oricând! E bucuria mea! Acolo sunt eu!

Citit 5211 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Noiembrie 2011 09:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.