Primăria municipiului Galați anunţă că, în perioada 10 - 14 noiembrie, vor avea loc noi sesiuni de licitație pentru alocarea locurilor din parcările de domiciliu/reședință aflate în municipiul Galați.
Iată care sunt amplasamentele vizate: Micro 21 - zona 1 - subzona E, Micro 20 - zona 2 - subzona C, Micro 14 - zona 7 - subzona B, Țiglina II - zona 10 - subzona G, IC Frimu - zona 12 - subzona E, Mazepa II - zona 15 - subzona B.
Procedura respectă prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 337/24.06.2021, cu modificările și completările ulterioare.
Sesiunile de licitație se vor desfășura la sediul Primăriei din strada Domnească nr. 54, conform tabelului publicat pe site în secțiunea Anunțuri parcări reşedinta.
Participanții au obligația de a se prezenta cu următoarele documente: carte de identitate în original și procură în formă autentică (în cazul reprezentanților legali).
Persoanele care nu se prezintă la data și ora la care a fost anunțată procedura de licitație, pierd dreptul de a beneficia de unul dintre locurile licitate, subliniază autorităţile.

