Primii bani pentru modernizarea DN25: „Drumul va arăta aproximativ ca o autostradă”
Foto: Imagine de arhivă

Primii bani pentru modernizarea DN25: „Drumul va arăta aproximativ ca o autostradă”
Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

Consiliul Judeţean Galaţi a primit deja o primă tranşă de bani – 24 de milioane de lei - avans pentru proiectul de modernizare a DN 25, între Galaţi şi Hanu Conachi. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, potrivit căruia proiectul tehnic al investiţiei ar trebui să fie gata la până la sfârşitul lunii februarie 2026, pentru a putea fi aprobaţi indicatorii tehnico-economici prin hotărâre de guvern.

Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, pe 18 iunie 2025, la Ministerul Transporturilor, au fost semnate contractele de finanţare şi de proiectare şi execuţie pentru cel mai amplu proiect de infrastructură rutieră realizat în județul Galați după 1989. Este vorba despre modernizarea a 40,2 kilometri din DN 25, între Galați - Movileni - Șendreni - Șerbeștii Vechi - Traian - Braniștea - Independența - Piscu - Vameș - Tudor Vladimirescu - Hanu Conachi (intersecția cu DN 25A).

Pe scurt, modernizarea „Drumului Morții” - DN 25, între Galați și Hanu Conachi, făcând legătura cu Autostrada Moldovei. Un proiect finanțat din fonduri europene prin Programul Transporturi 2021-2027, în valoare de aproximativ 370 de milioane de euro.

După cum v-am informat, contractul de proiectare şi execuţie a investiţiei, în valoare de 1.193.176.503 de lei fără TVA, a fost încheiat cu Asocierea Tancrad (lider), Arcada Company, Citadina 98, ADD Global Design, Primacons Group, Oldroad Construct și Creative Road Design, alături de mai mulți subcontractori.

Ordinul de începere a proiectării a fost dat în iulie.

„Deja am primit o primă tranșă de bani, ca avans pentru proiectare. Am făcut prima plată pentru proiectul tehnic. Până la sfârșitul lunii februarie, trebuie să fie gata proiectul tehnic, după care trebuie aprobați indicatorii tehnico-economici prin hotărâre de Guvern. Sperăm ca până terminăm proiectul tehnic să avem și proiectul cu exproprierile necesare şi cu soluțiile tehnice”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, la emisiunea „Ediţie specială” de la Pro Lider FM.

Potrivit preşedintelui, vor fi aproximativ 800 de exproprieri – case, terenuri extravilane, anexe gospodărești – care trebuie aprobate tot de Guvern. Abia apoi se poate da ordinul de începere a lucrărilor.

„Este o investiție foarte mare, pentru că nu vorbim doar despre turnat covor asfaltic. Trebuie să relocăm foarte multe rețele. De asemenea, sunt foarte multe poduri. Uitați-vă cât este de mare podul de la Șendreni! Trebuie benzi de decelerare, de accelerare. Între Vameș și Hanu, ştiți că tot timpul se inundă și se blochează traficul. Pe o lungime de zeci de kilometri, trebuie ridicat drumul cu peste un metru și ceva deasupra nivelului la care este acum. Adică sunt construcții foarte mari.

Drumul modernizat va arăta aproximativ ca o autostradă, doar că va avea niște sensuri giratorii care mai diminuează din viteză. Dar se va fluidiza foarte mult traficul, pentru că se va circula pe câte două benzi pe sens”, explicat preşedintele.

Termen de finalizare

În ceea ce priveşte termenul de finalizare a investiţiei, există două… scenarii. „În varianta optimistă, termenul este de doi ani și jumătate, aproape trei ani de execuție. Dacă banii sunt asiguraţi şi avem fluxul de numerar, la sfârșitul anului 2028 va fi gata. Mai ales că firmele de construcţii din asociere sunt mari, cu experiență în drumuri, în poduri, și nu am nicio emoție din punctul ăsta de vedere. În cazul în care nu este asigurat cash flow și nu reușesc să asigur banii la timp… nu știu să mai răspund. Cu siguranță, prima dată ne vom apuca de poduri, astfel încât să nu există riscuri pentru cei care circulă. Mai ales că sunt poduri restricționate acum la o singură bandă”, a explicat preşedintele Costel Fotea.

Citit 11015 ori Ultima modificare Luni, 24 Noiembrie 2025 21:59

15 comentarii

  • postat de Tragfcul pe DN 25 nu a fost o așa mare problema până nu au dat cale libera colegilor cu 40+ tone după ei. Sigur sunt cretinii de serviciu ce se cred la curse , da de aia nu scapi cu drum expres decât dacă daca duce la Socola dau bulău.
    Luni, 24 Noiembrie 2025 14:17
    5.2.205.***
    Dacă e sa fim cinstiți cu noi calea ferată e soluția, nu și mai multe troace ne întreținute, conduse de unii băuți sau fara carnet.
    2
    2
  • postat de florin
    Luni, 24 Noiembrie 2025 10:16
    92.82.38.***
    Cat se repara DN 25 tot traficul se va duce pe DJ 251 care tocmai a fost reparat dar nu rezista la traficul masiv care o sa fie. D-le Fotea cand se termina DN 25 sa va pregatiti de reparatii pe DJ251
    1
    7
  • postat de Cristian
    Luni, 24 Noiembrie 2025 09:47
    5.14.141.***
    Va arata că o autostradă cu 23 de sensuri giratorii in 40 de kilometri. Glumetilor
    0
    28
  • postat de unde nu e cap va fi vai de piciorele satenilor.
    Luni, 24 Noiembrie 2025 09:09
    86.124.201.***
    Costele cum sa treci soseaua de mare viteza prin mijocul satelor cind era mai usar sa le ocolesti Te costa mai putin si plateai despagubiri mai mici ,dar se pare ca morisca sifonarilor merge mai bine
    0
    25
  • postat de GalateanulIngrijorat
    Luni, 24 Noiembrie 2025 08:56
    5.13.150.***
    Drum care trece prin mijlocul satelor. Localnicii vor trece acest drum ca sa mearga la scoala, la biserica, la magazin. Cum poate fi ca o "autostrada"?
    0
    26
  • postat de florin
    Luni, 24 Noiembrie 2025 08:02
    86.124.202.***
    Nu înțelege Fotea noțiunea de autostradă!!!!Atîta teren disponibil și facem totul prin comune !Se distrug vieți se distruge infrastructura de canalizare,apa,gaze realizate recent!O prostie marca PSD!
    2
    23
  • postat de kiko
    Luni, 24 Noiembrie 2025 07:40
    86.124.200.***
    La Hanul Conachi nu trece autostrada Moldovei, deci nu se face nici o legătură cu această autostradă.
    0
    20
  • postat de IULIAN
    Luni, 24 Noiembrie 2025 01:19
    89.137.30.***
    „aproximativ ca o autostradă” înseamnă ca și cum ai zice că a rămas un pic însărcinată...dacă nu chiar și mai mult.
    0
    18
  • postat de sad
    Duminică, 23 Noiembrie 2025 21:57
    89.137.138.***
    Eu nu inteleg cum poti sa distrugi atatea case. Oamenii aia vor fi distrusi pe viata plus ca nu sunt despagubiti la adevarata valoare si multi au bagat bani dar nu au chitante, facturi.
    33
    24
  • postat de paloma
    Duminică, 23 Noiembrie 2025 19:57
    5.13.157.***
    Ca o autostrada pe care mergi cu 50 km/h !!!...
    7
    57
  • postat de Camelia
    Duminică, 23 Noiembrie 2025 19:53
    86.124.202.***
    Tancrad, Arcada Company, Citadina 98, Oldroad Construct NU sunt angrenate si in lucrarile de regenerare urbana a cartierelor Galati-ului, B-dul Cosbuc, Falezelor Inferioara si Superioara a Dunarii ???
    8
    47
  • postat de CTP
    Duminică, 23 Noiembrie 2025 19:48
    89.137.230.***
    Primii bani, cadou sub bradul de Crăciun al firmelor de casă. Cât se proiectează, poate termină și Tancrad bdul. G. Coșbuc, nu de alta dar le pleacă utilajele pe DN25.
    17
    64
  • postat de Cristian
    Duminică, 23 Noiembrie 2025 19:46
    109.166.132.***
    Prima autostradă din lume care trece prin centrul la cel puțin 6 comune !!!
    13
    66
  • postat de Camelia
    Duminică, 23 Noiembrie 2025 19:46
    86.124.202.***
    "Drumul modernizat va arăta aproximativ ca o autostradă", dar totusi NU VA FI AUTOSTRADA.
    5
    58
  • postat de Quaestio
    Duminică, 23 Noiembrie 2025 19:00
    86.124.201.***
    sa Faceti DOAR ptr drumuri . Atat .
    Alte locuri de munca , sa nu va Deranjati !
    Faceti nene proiecte si programe ptr Firmele de Partid ...sa nu Saraceasca . Piste ptr OZN-uri .
    23
    42

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro