Primăria municipiului Galaţi anunţă o serie de facilităţi fiscale pentru contribuabilii persoane fizice şi persoane juridice care figurează cu obligaţii fiscale principale restante la data de 31 august 2011.
Înlesnirile sunt acordate în baza unui ordine ale Ministerului Administraţiei şi Ministerului Finanţelor. Cea mai mare facilitate - anularea unei cote de 50 la sută din majorările de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale se acordă celor care achită până pe 31 decembrie obligaţiile principale şi cota de 50 la sută din majorările de întârziere, calculate până la data plăţii.
De anularea unei cote de 25 la sută din majorările de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale vor beneficia gălăţenii care achită până pe 30 iunie 2012, obligaţiile principale şi cota de 75 la sută din majorările de întârziere, calculate până la data plăţii. În vederea acordării acestor înlesniri, contribuabilii pot depune o cerere prin care solicită o situaţie a obligaţiilor fiscale de plată.