PNŢCD - aripa Sârbu-Ciuhandu: „Noi suntem majoritatea”

PNŢCD - aripa Sârbu-Ciuhandu: „Noi suntem majoritatea”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vicepreşedintele PNŢCD – aripa Sârbu-Ciuhandu, Mihai Grigoriu, a susţinut ieri o conferinţă de presă la Galaţi alături de liderul gălăţean al acestei grupări, Constantin Telegan. Grigoriu a vorbit despre situaţia juridică actuală a formaţiunii politice ca despre „o pagină urâtă”.

Vă reamintim că taberele ţărăniste conduse de Marian Petre Miluţ şi Radu Sârbu, politicieni care îşi dispută funcţia supremă în partid, se află în proces încă neterminat. Fiecare îşi dispută însă partidul.

”Eu reprezint PNŢCD adevărat. De ce aici este adevărul, pentru că absolut toţi seniorii partidului, preşedintele de onoare Ion Diaconescu, surorile Coposu, sprijină conducerea aleasă la congres, pe Radu Sârbu”, a declarat Grigoriu.

Politicianul l-a acuzat pe Miluţ că, la alegerile parlamentare, a făcut primul pas din cei doi care duc la desfiinţarea juridică a PNŢCD.

„Legea prevede că dacă un partid nu obţine 50.000 de voturi la două alegeri generale, consecutive, Ministerul Public poate cere radierea. Dl Miluţ a făcut jumătatea drumului către desfiinţarea partidului pe care pretinde că îl conduce, acţiune de neiertat. Indiferent ce se va întâmpla, fiţi siguri că PNŢCD va subzista, şi îşi va îndeplini menirea. În fiecare judeţ există persoane care sprijină material cu dedicaţie. Nici un partid neparlamentar n-a existat nouă ani: PUNR, PDAR au dispărut. Noi ne încăpăţânăm să existăm şi vom exista!”, a declarat vicepreşedintele Grigoriu.

„Sediul partidului, blocat”

Constantin Telegan a declarat că a încercat să discute cu Marian Popa şi Ion Furtună, liderii grupării Miluţ a PNŢCD Galaţi, dar nu a reuşit. Mai mult, Telegan îi acuză pe cei doi că împreună cu secretara au blocat sediul partidului de pe strada Gării.

„Am spus că pentru PNŢCD trebuie să lăsăm orgoliile de-o parte. Cine se comportă aşa luptă împotriva propriului partid. Eram în stare să renunţ la funcţia de preşedinte, i-am şi propus lui Marian Popa să rămână el preşedinte până la alegeri, numai să terminăm cu acest conflict care nu face bine partidului. Nici nu vrea să audă. Are şi indicaţii de la dl Miluţ prin care i s-a interzis probabil să discute cu gruparea de la Galaţi”, a spus Telegan.

Ulterior, politicianul s-a autocontrazis, aruncând săgeţi otrăvite în direcţia lui Popa: „Nu cred că este un intelectual care îşi doreşte să fie condus de Marian Popa. Noi suntem mult mai numeroşi decât cei trei oameni care ţin sediul blocat. Dar mă tem că nu plăteşte chiria şi vom avea probleme cu sediul la Primărie”.

Telegan susţine că tabăra Sârbu a PNŢCD Galaţi are organizaţii în judeţ, şi chiar un sediu la Tecuci. „Judeţul este de partea mea”, a declarat Telegan.

Suntem siguri că replica virulentă a aripii Ciuhandu nu va întârzia….

Citit 1998 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.