Absurd de Galaţi - Apendicită cronică în proiectele europene

Absurd de Galaţi - Apendicită cronică în proiectele europene
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bun găsit din nou în Galaţiul paradoxurilor. În termeni medicali, apendicita este o inflamaţie a apendicelui, un căpeţel de maţ sau, ca să ne exprimăm elegant, o prelungire mică a colonului. Specialiştii spun că este mai degrabă un rest al sistemului digestiv rămas din tranziţia maimuţei către om. Cert este că apendicita, netratată chirurgical la timp, poate duce la mari probleme - peritonită, sau chiar la deces.

Revenind din medicină în administraţie, am putea diagnostica aproape fiecare proiect demarat de municipalitate pe bani europeni cu „apendicită”. Adică un căpeţel de treabă rămas nerezolvat, uitat, neglijat, neprins în proiect şi care se inflamează. Iar inflamaţia doare rău la buget! Şi se tratează pe banii noştri.

Exemplu? Simplu: marea modernizare a bulevardul Oţelarilor, strada Stadionului, strada Frunzei, strada Gheorghe Asachi, investiţie în valoare totală de 47 de milioane de lei, bani europeni. Obiectivul îl constituie modernizarea liniilor de tramvai (pe 3.070 de metri), a străzilor şi a reţelelor de apă, canalizare, gaze şi de electricitate cu durata de serviciu expirată. Foarte frumos, doar că proiectul a „omis” refugiile pentru staţiile de tramvai, urmând să fie făcute cereri suplimentare pentru realizarea lor. Alt proiect, alţi bani, altă distracţie.

Apendicită este diagnosticul şi pentru Grădina Publică, a cărei mândreţe de fântână arteziană nu a fost cuprinsă în proiectul european de reabilitare semnat de fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, la Galaţi, pe 10 mai 2011. Abia la finele anului trecut, autorităţile au avut o „revelaţie” şi au iniţiat un proiect de reabilitare a tuturor fântânilor arteziene din oraş, începând cu cea din Grădina Publică. Desigur, pe banii bugetului nostru! Cât costă reabilitarea arteziene din Grădina Publică? Vă spunem în ziarul de mâine, ca să aveţi de ce să vă minunaţi până în weekend! Dar, până atunci, aşteptăm un bisturiu zdravăn, administrativ, care să opereze apendicitele de logică, nepăsare, neglijenţă ori lapsusurile din viitoarele proiecte majore ale oraşului.

 

Citit 1334 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Septembrie 2012 17:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.