Bun găsit, din nou, în Galaţiul paradoxurilor, al situaţiilor absurde care par să ne împestriţeze viaţa de zi cu zi. Ce poate fi mai absurd decât să-ţi fie cu adevărat rău ţie sau cuiva drag, să chemi salvarea şi ea să nu vină?! Paradoxul de astăzi ne-a fost relatat de o cititoare fidelă a ziarului nostru, care ne-a rugat să-i păstrăm anonimatul. Îi respectăm dorinţa, convinşi fiind că povestea ei nu e singulară. „După ce s-a stins soţul meu, era într-o vineri seară, la ora 20.00, am sunat la 112. Mi s-a dat Ambulanţa. Aflând solicitarea mea, răspunsul a fost «Sunteţi sigură că a murit?» ... Explic cum că e un medic în casă [fiica noastră], dar că nu are competenţa de a constata decesul, şi mi se spune ca va pleca spre casa mea o ambulanţă. Trece aproape o oră, revin la 112... iar mă dă la Ambulanţă... aceeaşi voce, iritată de astă dată, îmi spune că e un singur medic şi că este la o urgenţă cardiacă... Bun, spun eu, dar nu era corect să-mi fi spus acest amănunt la primul apel? Durerea mea e prea mare ca să mai suport şi explicaţiile, aşa cumva a fost replica mea. În cele din urmă, fiica mea, medic îşi aminteşte că în urma cu trei ani, când m-au transferat la Bucureşti după un accident vascular cerebral, o doamnă i-a spus că dacă întâmpină probleme să o sune. Am sunat-o pe această doamnă şi salvarea a ajuns în zece minute, cu un medic arogant şi iritat de intervenţie”, ne-a povestit cu sufletul ţăndări cititoarea noastră. Absurd, dar adevărat. Cu siguranţă există explicaţii şi de o parte şi e alta, iar vina nu e la Ambulanţă ori la centralistă, ci undeva peste capetele noastre, la cei care şi-au bătut şi îşi bat joc de sistemul sanitar şi de vieţile noastre!
Absurd de Galaţi - „Sunteţi sigură că a murit?!” Scris de Anca Melinte


Mai multe din această categorie: