Noul Galaţi, luat de val
Foto: Ilustraţie: Monzanette

Noul Galaţi, luat de val
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dragă contribuabilule, îţi prezentăm această însăilare deliro-grafică cu pretenţii de siglă a noului tău oraş, în care toate-s vechi şi stau să pice toate. Am adăugat noi repere de bun-simţ fotografic întru trezirea la realitate a creatorului de forme fără fund şi cap, dar sunând frumos din coadă...

Să observăm aşadar frunzele mitico-ilogice la o aşa faleză asfaltată de terase şi jumulită de neîngrijire. La ce preocupări botanice te-ai putea aştepta de la nişte edili care dau chix şi la firul ierbii de pe stadioane?

De remarcat însă sinceritatea limbajului plastic până la deformare ireversibilă, precum malul surpat de o parte şi de alta a canalului Dunărea-Marea Groapă. Acest fiord, născut natural din indolenţa celor care şi-ar dori să vadă Elicea prăvălindu-se în valuri la propriu şi la comun cu banul public, sapă adânc până sub poala blocurilor P, semeţ ridicate la înălţimi diferite, după cum le dictează solul inegal tasat sub fundaţii.

Peisajul apoteotic e completat de o pălălaie rotofeie, posibil muc nestins de hotel ars până la temelii sub privirile neputinciose ale pompierilor veniţi să demonstreze cum li se blochează autoutilitara cu scară, ultimul model de acum 20 de ani.

Numele oraşului încearcă să-l facă pe privitor să zâmbească doar că literele deşelate sugerează un rictus, ca de la cocoşarea sub taxe. Acesta este completat de strigătul de hienă australiană - "our time is now!" - ieşită la prăduit pe refrenul celor de la Plain White T's, o formaţie a gulerelor albe de tricou din sportul autohton, cu puţini campioni şi o droaie de manageri penali.

Privitor rămas tablou fără siguranţe

Citit 13429 ori Ultima modificare Marți, 26 Februarie 2013 07:25

3 comentarii

  • postat de LIDL
    Marți, 26 Februarie 2013 20:36
    NO COMMENT, a inceput constructia de apartamente sociale in Noul Galati, listele cu persoanele doritoare, metodologia de obtinere se afla pe situl primariei. SUCCES
    0
    0
    Raportează
  • postat de bimbi
    Marți, 26 Februarie 2013 16:40
    N-ar fi mai bine sa punem in sigla simbolutile adevarate ale Galatiului: cu adevarat reprezentative cum sunt:
    1.gropile prezente pe orice strada ai merge,
    2.cainii vagabonzi (ca deh acu protectorul sef al cainilor din spital a ajuns peo pozitie mai mare,poate apara toti cateii, nu doar pe cei din spital),
    3.miile de garaje cu care actuala conducere nu are nici un gand, desi odata zicea ca a ar trebui
    4. Blocurile muticolore (ca deh Galatiul a fost muuulta vreme un oras necondus de batranul neghiob ce a dirijat si combinatul catre faliment)
    5. Neaparat un chiosc stradal ar trebui sa fie in sigla avand in vedere ca probabil suntem singurul oras mare in care aceste chioscuri si baraci din tabala mai exista)
    6. N-a fost luata deloc in considerare marea groapa de la Elice, care intre timp a devenit mai reprezentativa decat Elicea in sine. Trebuie neaparat introdusa in sigla.
    7.Nu in ultimul rand ar trebui ca sigla sa contina musai o contina secera si ciocanul, avand in vedere ca de muuuulta vreme a fost si este condus doar de comunisti, semne care ar dealtfel sunt reprezentative si pt destoinicii locuitori ai "frumosului"nostru oras.
    Am uitat ceva? Mai are cineva vreo idee?
    Ca actualul nostru devenit intre edil,mana stanga a lui KKR-au nu prea cred ca are prea multe idei. Ei au putine si fixe!
    0
    0
    Raportează
  • postat de Pour les connaisseurs
    Marți, 26 Februarie 2013 00:11
    PS: Our time is now and here.
    Now,here?
    Yes, nowhere!
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.