Cheltuieli de 3,1 milioane de lei pentru informatizare. Primăria Galaţi nu mai vrea să plimbe hârtii

Cheltuieli de 3,1 milioane de lei pentru informatizare. Primăria Galaţi nu mai vrea să plimbe hârtii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aleşii locali au dat undă verde Primăriei pentru realizarea unui „Sistem informatic integrat de management al documentelor, arhivă electronică şi managementul relaţiei cu cetăţenii şi mediul de afaceri”, proiect în valoare de 3.188.188 lei, din care 617.068 lei reprezintă TVA. Pe parcursul a 12 luni, municipalitatea ar urma să fie dotată cu echipamente hardware în valoare de 689.390 de lei, licenţe software de 1.546.478 de lei, la care se adaugă servicii de dezvoltare, implementare, testare şi realizare interoperabilitate cu aplicaţiile existente a sistemului informatic integrat - 839.232 de lei şi servicii de instalare şi configurare de 113.088 de lei, bani de la bugetul local.

Informatizarea constituie şi una dintre soluţiile găsite de PricewaterhouseCoopers România, care este convinsă că astfel se va reduce timpul de întocmire, aprobare şi răspuns la cererile cetăţenilor cu aproximativ 30 la sută şi se vor face economii la tonere şi hârtie. Imaginaţi-vă că, la nivelul anului 2012, rulajul de documente a totalizat circa 2 milioane de pagini, iar Primăria a utilizat 105 imprimante, 13 copiatoare şi 7 multifuncţionale.

Citit 1878 ori Ultima modificare Luni, 25 Martie 2013 17:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.