Imprimă această pagină

Sprijin de la francezii din Pessac: Consiliul Judeţului, interesat de energii neconvenţionale
Foto: Foto: Vasile Caburgan

Sprijin de la francezii din Pessac: Consiliul Judeţului, interesat de energii neconvenţionale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Constantin Cristea, director executiv în cadrul Consiliului Judeţului Galaţi, a fost protagonistul unui articol, publicat de ziarul „Sud quest journal” din Pessac, intitulat „Un jumelage exemplaire”. Gălăţeanul a ajuns în presa franceză cu ocazia deplasării efectuate la Pessac pentru a pune bazele unei viitoare asociaţii/agenţii pentru energii neconvenţionale şi mediu. Graţie înfrăţirii de aproape 20 de ani dintre Galaţi şi Pessac, francezii sunt dispuşi să ne înveţe cum să facem pentru a beneficia de energie electrică şi, eventual, termică de pe urma soarelui, vântului şi apei.
În Franţa, Constantin Cristea a muncit trei săptămâni într-o astfel de agenţie, cheltuielile fiind, în majoritate, suportate de autorităţile din Pessac. „În câteva luni, prin voinţa politică la nivel de CJ, consilii locale şi primării se poate înfiinţa asociaţia prin care se pot dezvolta proiecte mici şi medii pentru iluminat public, alimentarea cu energie a unor şcoli, dispensare, instituţii publice, pe energii neconvenţionale, cu finanţare europeană. În prima fază trebuie făcute studiile de potenţial ale zonei şi un bilanţ energetic. În Franţa, şi sperăm că şi în România, pe structura administrativă, acest bilanţ energetic este baza strategiei de dezvoltare durabilă, care apoi se transpune în alocări bugetare pentru a derula astfel de proiecte. Modelul este implementat în Pessac, unde, de exemplu, există cartiere de locuinţe sociale încălzite şi alimentate cu apă caldă şi vii de 120 de hectare sunt irigate graţie energiei neconvenţionale. Francezii sunt dispuşi să meargă în parteneriat cu noi şi să ne ajute la crearea agenţiei, la crearea primului bilanţ energetic şi să participe cu noi, ca partener, la proiecte finanţate la nivel european”, ne-a declarat Constantin Cristea.
   

Citit 1371 ori Ultima modificare Duminică, 09 Iunie 2013 17:22

2 comentarii

  • postat de un idiot care plateste taxe
    Luni, 10 Iunie 2013 17:35
    De remarcat. Prima initiativa declarata public.
    Desi s-au mai plimbat garla delegati in afara. Aia, vorba romaneasca au plecat de genul masculin si s-au intors de genul feminin. Sau vorba marelui Eminescu: la Paris, ai nostri tineri invata, la gat cravatei cum se face nodul...

    La IPJ (PROIECT SA) Galati un visator a facut ceva cu asemenea proiecte. Unitate de biogaz (ca doar asa se puteau numi pe atunci) de 50mc. S-a batut cu IPROCHIM-ul tovarasei. Totusi a reusit sa se realizeze 6 unitati de producere gaz combustibil din dejectii, atentie: IN FLUX CONTINUU pe cand ale tovararasei - specialisti mareti de bucale, erau secventiale: se incarca, se facea o ceva gaz combustibil, se decarca si se reancepea ciclul.
    Una dintre ele doar a fost pusa in functiune efectiv. La proba a explodat! Uitasera tovarasii sa puna apa in dispozitivul anti-flacara.
    S-a hotarat ca nu merita! Nu ca ideea si lupta de atunci merita.

    Daca mai exista acel personaj, domnul initiat acolo, in Franta, poate il va gasi. Va desoperi ca are de unde pleca.
    0
    0
    Raportează
  • postat de un galatean
    Luni, 10 Iunie 2013 17:31
    La Ariceştii Rahtivani a apărut o fabrică de 130 mil. euro cu 300 de locuri de muncă. Cine sunt investitorii?

    Grupul texan Lufkin, care a făcut recent obiectul unei tranzacţii de 3,3 mld. dolari cu General Electric, a finalizat o investiţie de 130 de milioane de euro la Ariceştii Rahtivani, Ploieşti, aici urmând să fie fabricat utilaj petrolier, destinat în mare măsură exportului.

    Texanii, specializaţi în producţia de echipamente pentru industria de petrol şi gaze, au început această investiţie în 2010, o treime din valoarea proiectului reprezentând un ajutor acordat din partea statului român. Potrivit celor mai recente informaţii disponibiile, fabrica va genera 300 de locuri de muncă şi ar putea ajunge la afaceri de 70-80 de milioane de dolari.

    Printre factorii care au înclinat balanţa spre România s-au numărat accesul facil la materiile prime, rutele favorabile de transport, dar mai ales forţa de muncă pregătită. România este prima ţară din lume unde a fost înregistrată o producţie de petrol în urmă cu mai bine de 150 de ani, Ploieştiul fiind recunoscut ca un centru tradiţional al industriei petroliere. Mai mult, recentele dezvoltări din Marea Neagră, precum şi începerea explorărilor în domeniul gazelor de şist le oferă furnizorilor de echipamente perspective bune de dezvoltare pe plan local.

    Vin investitorii si spre sud (spre Muntenia), spre Moldova oare cand ?
    0
    0
    Raportează