Senatorul liberal Paul Ichim este de părere că digurile modulare formate din panouri detaşabile ar putea fi soluţia în cazul revărsării apelor. După modelul altor ţări din Europa, parlamentarul de Galaţi propune accesarea de fonduri europene pentru implementarea unui asemenea proiect. Paul Ichim i-a solicitat ministrului delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, un punct de vedere în acest sens. „Ridicarea în Ungaria a unui dig din panouri modulare, fixate în stâlpi montaţi permanent în sol a făcut ca localităţi întregi să fie apărate împotriva revărsării apelor. Informaţiile prezentate de mass-media arată că ridicarea acestor diguri s-a făcut având la bază o finanţare europeană”, a precizat senatorul de Galaţi în adresa transmisă ministrului Lucia Varga.
Diguri modulare împotriva inundaţiilor, propunerea senatorului Paul Ichim Scris de Corina Dobre


Mai multe din această categorie: