Absurd de Galaţi: Am avut buget mare. Păcat că nu l-am cheltuit

Absurd de Galaţi: Am avut buget mare. Păcat că nu l-am cheltuit
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bun găsit, din nou, în Galaţiul situaţiilor absurde. Pentru că, în scurtă vreme, autorităţile locale vor pune bugetul local de venituri şi cheltuieli pe 2014 la „dospit”, e timpul să aruncăm o privire către ce s-a ales din bugetul generos al anului trecut. La fiecare trei luni, când aprobau execuţia bugetară trimestrială, aleşii se plângeau că banii alocaţi pentru investiţii n-au fost cheltuiţi. Aşa se face că, dacă pe primul trimestru al lui 2013 fondurile alocate pentru investiţii s-au valorificat în proporţie de doar 48 la sută, la finele trimestrului al doilea situaţia a fost mai delicată, bugetul de dezvoltare fiind cheltuit în proporţie de doar 33 la sută! Ceva progrese s-au simţit în a doua jumătate a anului, dar nu suficient. La finele celui de-al treilea trimestru, din sumele alocate pentru dezvoltare s-au cheltuit 43 de procente, iar la finele lunii decembrie, cheltuielile bugetului local de dezvoltare au atins pragul de 53 la sută. Explicaţia oficială a fost că „plăţile la finele trimestrului al IV-lea 2013 pentru investiţii au fost într-un procent atât de mic, deoarece nu am avut furnizori restanţi la sfârşitul anului 2012 pentru investiţii, iar in anul 2013 s-au încheiat contracte de proiectare şi sunt întârzieri la încheierea de contracte de lucrări datorită procedurilor Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice", singura veste bună fiind că nu sunt plăţi restante. Trist este că aleşii doar au constatat situaţia, de patru ori, dar nu au venit şi cu soluţii. Până când vom vedea performanţele pe 2014, nu ne rămâne decât să concluzionăm: absurd, dar adevărat.

Citit 1313 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Ianuarie 2014 17:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.