Acuzaţii din partea deputaţilor şi consilierilor/ Potop de plângeri la DNA împotriva primarului Marius Stan

Acuzaţii din partea deputaţilor şi consilierilor/ Potop de plângeri la DNA împotriva primarului Marius Stan
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a dezvăluit, la recenta şedinţă a Consiliului Local, că este ţinta a numeroase plângeri depuse la DNA


Într-o ieşire virulentă, edilul a spus că pentru decizia de a acorda transport public gratuit în zilele de ninsori abundente a fost reclamat pentru abuz. „Un deputat de Galaţi s-a gândit să ne facă plângere penală pentru abuz în serviciu, chemând-o pe directoarea de la Transurb şi cerându-i toate documentele, chipurile că ar fi fost aptă să fie dată în penal, pentru abuz în serviciu, împreună cu noi, Consiliul Local. Este inadmisibil!”, a afirmat Stan, refuzând să dezvăluie identitatea sau apartenenţa politică a deputatului. Singurul care a scăpat de suspiciuni a fost deputatul PSD Florin Pâslaru, care se afla în sala de şedinţe la acel moment, iar Stan a precizat că nu este vorba despre el.

„Iuda din Consiliu”

Edilul a mai spus că a fost reclamat la DNA pentru costurile foarte mari mari ale iluminatului festiv, spectacolelor şi deszăpezirii. „Vreau să le răspund tuturor acelora care au o ocupaţie din a contesta şi a face numai plângeri la DNA şi la alte instituţii ale statului, că Primăria a avut acelaşi buget ca şi în anii trecuţi, lucrurile s-au făcut din aceiaşi bani. Ba, mai mult, am reportat cea mai mare sumă pe care nu am putut s-o cheltuim. Întreb ce s-a făcut cu banii înainte, că nu s-a văzut nimic!”, a spus Stan, nervos.

Nici consilierii n-au scăpat de suspiciuni că ar fi jucat strâmb. „De Sărbători, i-am invitat pe consilieri şi le-am dat o masă din banii mei. Şi un bun tovarăş, care poate fi şi la masa asta, face sesizare la DNA: cum am plătit?! Din buzunar, pentru că îmi pot permite! A ajuns DNA să se ocupe de subiecte de 2.700 de lei. Trist şi dramatic este că dintre noi sunt nemernici, că nu pot să le spun altfel, care stau la masă, iar după aia fac plângeri”, a spus dezamăgit Stan.

Citit 7681 ori Ultima modificare Vineri, 28 Februarie 2014 17:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.